Au trecut 11 ani de la decesul celebrului solist de muzică populară, Ion Dolănescu. Multe lucruri s-au spus și scris după, de la dezvăluiri din viața privată a solistului și până la scandalul dintre Ionuț Dolănescu și presupusul frate vitreg, Ionuț Petrescu, dar și cu Dragoș Dolănescu.
După acest moment dramatic din viața familiei Dolănescu, Ionuț s-a retras,alături de soție și cei trei copii, în Statele Unite ale Americii, unde, conform presei, o duce foarte bine. Locuiesc într-o superbă vilă, aproape de celebrul parc Walt Disney. Ionuţ Dolănescu, fiul Mariei Ciobanu și al regretatului artist Ion Dolănescu, duce o viață de lux în America. Artistul are o sumă impresionantă în conturi, care a fost estimată la peste un milion de euro. Cu toate că artistul câștigă sume colosale de pe urma concertelor susținute, acesta a dat întotdeauna dovadă de modestie.
O parte din averea lui Ionuț Dolănescu este primită ca moștenire după moartea tatălui său, Ion Dolănescu. Însă, la vremea respectivă a fost un adevărat război pe moștenire între el și fratele său, Dragoș Dolănescu, care a durat în jur de opt ani. Cei doi fraţi au avut de împărţit două case, cea din Caimatei şi cea din Sinaia, mai multe terenuri şi drepturile de autor. În cele din urmă, Ionuț Dolănescu a primit vila în care a locuit tatăl său, care a fost estimată la 40.000 de euro și pe care și-o dorea din tot sufletul, în plus, Ionuț Dolănescu a mai primit și jumătate din drepturile de autor, estimate la la 114. 000 euro.
Acum, la 11 ani de la decesul tatălui său, Ionuț Dolănescu a decis să vină în țară și se pregătește, alături de soția sa, Doinița, și de cei trei copii ai lor, Vlad, Maria și Iancu, atât pentru concertul de mâine, 8 martie, de ziua femeii, dar și pentru parastasul pe care solistul vrea să i-l facă tatălui său.
Decizia i-a aparținut în totalitate fiului regretatului rapsod Ion Dolănescu, astfel că se va duce la Roman, alături de soția sa și de Fuego și Raoul pentru concert, ca mai apoi la Cimiturl Bellu va face pomana tatălui său. De altfel acest lucru la făcut în fiecare an, alături de câțiva apropiați. Reamintim că Ion Dolănescu s-a stins din viață în urma unui stop cardio-respirator, în vila lui din Strada Caimatei, București. După decesul artistului, cei doi fii ai lui, Ionuț și Dragoș, care locuiește în Costa Rica, au dus o aprigă bătălie pe moștenirea de un milion de euro.