29 aug. 2019 | 07:11

Iohannis și Dăncilă, în vizorul CTP: ”Mișcările sunt logice din partea președintelui”

Știri generale
Iohannis și Dăncilă, în vizorul CTP: ”Mișcările sunt logice din partea președintelui”

Într-o intervenție la Digi 24, Cristian Tudor Popescu și-a exprimat opinia despre conflictul dintre Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, iar tonul a fost cât se poate de agresiv.

Indiferent care este opinia ta despre CTP, jurnalistul continuă să fie unul dintre cei mai influenți din România, iar având în vedere scandalul din ultimele zile ale guvernării PSD, trebuia să auzim câteva cuvinte din partea lui Popescu. Președintele României tocmai a refuzat propunerile de remaniere primite de la premier, iar Dăncilă l-a acuzat de sabotaj. În plus, a fost profund ofensată pentru că Iohannis a clasificat actualul guvern ca fiind corupt.

În ochii lui Cristian Tudor Popescu, lucrurile sunt simple. Dăncilă ”i-a oferit pe tavă președintelui Klaus Iohannis puncte electorale” prin propunerile de remaniere. De partea cealaltă a baricadei, ”președintele bate cuiul în scândura pe care i-a întins-o cu grație doamna Dăncilă”, a explicat CPT la Digi 24. În privința candidaturii la alegerile prezidențiale a Vioricăi Dăncilă, ”aceasta este o glumă, nici măcar premierul nu mai crede în ea”, este de părere gazetarul.

Vizavi de declarațiile de ieri ale președintelui, de la Palatul Cotroceni, Popescu și-ar fi dorit să nu fie prilej de campanie electorală pentru Iohannis. „Eu așteptam altceva. Măcar să nu încheie această alocuțiune a domniei sale cu solicitarea  – ca să nu folosesc alt verb – votului cetățenilor pentru cine? Pentru domnia sa, în campania electorală. Adică, măcar să fi păstrat această aparență. Data trecută, i-a asigurat pe cetățeni că după alegerile prezidențiale, în care, firește, se subînțelegea că va fi votat și va câștiga, va asigura o nouă majoritate pentru parlament și o nouă guvernare pentru România”, a spus CTP la Digi24.

„Acum, acest moment anticipat de Klaus Iohannis vine mai devreme mulțumită doamnei Dăncilă. Doamna Dăncilă este artizanul a ceea ce vedeți. Domnul Iohannis nu face altceva decât să bată cuiul în scândura pe care i-a întins-o cu grație doamna Dăncilă, care s-a încăpățânat să preia PSD, s-a încăpățânat să candideze la Președinție, a dus la ruperea coaliției de guvernare și a oferit în acest fel pe tavă președintelui Iohannis puncte electorale, pe care le-a câștigat în acest moment. Mișcările sunt logice din partea președintelui și firește că respinge în bloc, iarăși, aberantele numiri ale doamnei Dăncilă: Gîrbovan, Iulian Iancu, cum poți să vii cu așa ceva în astfel de momente?! Asta puteai să încerci când era mare și tare Dragnea, dar acum?!”, a adăugat Cristian Tudor Popescu. „Nu a vrut Klaus Iohannis să ceară explicit demisia doamnei Dăncilă și implicit a Cabinetului ei, așa cum i-a solicitat concurentul său, rivalul său Dan Barna, însă a trimis guvernul la un vot de încredere în Parlament, pe care are șanse mici să-l capete”, a concluzionat gazetarul.

Faptul că PSD a rămas la guvernare după publicarea rezultatelor la alegerile europarlamentare a fost o greșeală tactică din partea lui Dăncilă. „Guvernul PSD trebuia să plece din data de 26 (mai – n.r.), seara, când s-au închis alegerile (europarlamentare – n.r.), nu acum! Am repetat de atunci – în vreme ce diverși domni de la partide făceau socoteli, din opoziție, cum că e bine să rămână PSD, „ca să mai facem noi puncte” – , eu am spus de atunci că pentru România, fiecare zi pe care guvernul Dăncilă îl mai petrece la Palatul Victoria este rea, este dăunătoare acestei țări. Nu mă interesează niciun fel de calcule politice. Acest guvern incompetent și corupt trebuie să plece, indiferent de interesul pe care îl are acum Klaus Iohannis ca acest guvern să mai rămână sau USR-ul sau PNL-ul sau unii din PSD care doresc să mai mențină guvernarea. În interesul românilor, dincolo de orice calcule cinice, electorale, acum este bine oricând pleacă guvernul Dăncilă!”, spune CTP.

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cresc alocațiile de stat de la 1 ianuarie 2025. Câți bani urmează să primească copiii din România
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Andreea Bostănică, în lacrimi pe Tik Tok după ce a pierdut o brățară de 20.000 euro. Influencerița a stârnit revolta internauților
Unica.ro
România, printre cele mai sigure țări. Cum a scăzut rata criminalității
EVZ.ro
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Spynews
Verdict pentru Simona Halep. Veștile nu sunt bune deloc: Coșmarul continuă
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: "Tot sistemul de protecție al casei e inventat de mine"
Avantaje
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Mediaflux
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro