Românii privesc cu teamă și îngrijorare la ce urmează în iarna lui 2022. Facturile la utilități s-au scumpit, prețurile alimentelor au crescut, mulți se văd nevoiți să reducă drastic din cheltuieli, pentru a-și putea asigura un trai decent. Potrivit specialiștilor, costul vieții va fi mai mare ca până acum. Iar pe bucureșteni îi așteaptă cel mai dificil sezon al serviciilor de încălzire centralizată, a declarat Mihai Mereuță, președintele Ligii Habitat, una dintre cele mai importante din țară privind activitatea asociațiilor de proprietari, pentru Impact.
Mihai Mereuță susține că locuitorii din Capitală vor avea de înfruntat, peste doar câteva luni, cel mai dificil sezon al serviciilor de încălzire centralizată. „Am discutat cu diverși parteneri, inclusiv cu oameni din Primăria Generală care cunosc domeniul. Toată lumea este extrem de îngrijorată”, a spus expertul, potrivit Impact.ro.
Președintele Ligii Habitat a explicat că un prim impact al noilor tarife s-a făcut deja simțit, după calcularea consumului de apă caldă pe ultimele două luni de primăvară, asociațiile având de plătit în medie aproape dublu față de aceeași perioadă a anului trecut. Citește și Cât costă instalarea unei centrale termice de apartament. Suma e colosală!
„În aceste condiții, după calculul nostru, pentru un apartament cu două camere și trei persoane care depind de serviciile de încălzire centralizate suma de plată pentru lunile cele mai dificile ale iernii nu are cum să nu atingă pragul a 1.000 de lei lunar. Nici nu vreau să mă gândesc la sumele pe care vor trebui să le achite cei cu trei sau patru camere, în iarna ce va veni!”, este semnal de alarmă tras de Mereuță.
Bun cunoscător al domeniului în care lucrează de peste două decenii, Mihai Mereuță avertizează că Termoenergetica se află într-un moment foarte dificil. Cum își susține afirmația expertul?
„Nu vreau să supăr pe nimeni, dar mi se pare că se repetă povestea cu Radetul. În acest moment, subvențiile se achită târziu, reparațiile se execută în termenii în care se execută și toate astea conduc spre o singură concluzie: Termoenergetica se află într-o groapă, cum a fost cândva la rândul ei și Radetul. Aș zice că cochetează practic cu insolvența! Sper să nu intre în faliment, după modelul Radet! În țara asta, parcă are cineva ceva contra sistemului de încălzire centralizată”, a subliniat directorul Ligii Habitat.
Veștile proaste nu se opresc aici. Mereuță este sceptic că actualul preț al subvenției la care plătesc bucureștenii apa caldă și căldura va rămâne 330 de lei + TVA. Cauza este inflația, motiv pentru care acesta se teme că tariful va crește odată cu apropierea sezonului rece.