Încă o vedetă aterizează la primăria lui Piedone! Românii sunt surprinși de nou nume public ce vine astfel în prim-plan. Nimeni nu se aștepta să o vadă în această postură. Cine o urmează pe Oana Zăvoranu?
O altă vedetă l-a convins pe Cristian Popescu Piedone că își merită locul la primăria sa. Edilul se pare că este mare iubitor de persoane publice, iar după Oana Zăvoranu a decis să o angajeze pe actrița Eugenia Șerban în funcția de consilier.
Actrița în vârstă de 52 de ani face și ea parte de acum din echipa de consilieri a lui Piedone. Anunțul oficial a fost făcut chiar de reprezentanții instituției, pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Sectorului 5.
„Primarul Sectorului 5, Cristian Victor Popescu Piedone, își consolidează echipa personală. Începând de astăzi, din echipa sa de consilieri, face parte și cunoscuta actriță Eugenia Șerban, ea urmând să ofere edilului consultanță pe probleme culturale, inclusiv în ceea ce privește activitatea Centrului Cultural și de Tineret <Ștefan Iordache>, instituție aflată sub autoritatea administrativă a Consiliului Local a Sectorului 5”, au anunţat reprezentanţii Primăriei Sectorului 5, pe pagina de Facebook a instituției.
Cristian Popescu Piedone este foarte mândru pentru că o va avea alături pe celebra actriță. Oficialul a mărturisit că se bucură că cetățenii vor putea beneficia de talentul și expertiza marii artiste, amintind că este o fire puternică și învingătoare în viață. Desigur că experiențele din viața personală a acesteia îl vor ajuta pe oficial să iasă triumfător și în ceea ce privește colaborarea profesională cu vedeta, crede Piedone.
„Mă bucură faptul că locuitorii Sectorului 5 vor putea beneficia de talentul și expertiza unui actor de talia Eugeniei Șerban. Așa cum știm cu toții, ea este o învingătoare! Iar proiectele pe care le vom pune în practică, împreună,nu vor putea fi decât de succes pentru membrii comunității Sectorului 5”, a declarat, la rândul său, primarul Cristian Victor Popescu Piedone.
Amintim că actrița a fost diagnosticată cu două forme de cancer într-un singur an. Artista a fost nevoită să stea în sala de operație preț de 12 ore, ulterior a reușit să învingă temuta boală și susține că acest lucru i-a schimbat total viața.
„De ce, mie? Am avut un curaj inconștient! Chiar dacă echipa de medici (Chirurgie Generală, Chirurgie Plastică și Oncologie) a încercat să mă convingă să fac intervențiile pe rând, încăpățânarea mea și dosarul medical, favorabil în privința stării de sănătate generale, i-au determinat să prindă și ei curajul de a-mi face toate intervențiile deodată”, a detaliat artista, pentru Revista Viva.