Iarna 2020 vine cu fenomene meteo extreme. Guvernul, avertizat să se pregătească

Meteorologii au anuntat o iarna grea

Sunt vești proaste din partea meteorologilor, care au anunțat că iarna lui 2020 vine cu fenomene meteo extreme. Guvernul a fost deja avertizat să se pregătească pentru ce e mai rău. Organizația Meteorologică Mondială (OMM) a anunțat că fenomenul La Nina va fi probabil mai intens până în ianuarie 2021. De asemenea, estimările arată că vor fi precipitații abundente și furtuni ce vor afecta regiuni vulnerabile din punct de vedere economic și social.

Anunțșoc de la meteorologi. Iarna aceasta vine cu fenomene meteo extreme

Iarna lui 2020 va aduce fenomene meteo extreme, anunță Organizația Meteorologică Mondială. Astfel, guvernele au fost avertizate să se pregătească pentru evenimente metorologice extreme, mai ales în acele sectoare care sunt vulnerabile precum agricultură, sănătate, resurse de apă, precum și gestionarea dezastrelor.

OMM își ridică nivelul de sprijin și consiliere pentru agențiile internaționale umanitare în încercarea de a reduce impactul asupra celor mai vulnerabili, într-o vreme când capacitățile prin care trebuie să facă față sunt afectate de pandemia de COVID-19”, arată un comunicat al OMM.

La nina va face ravagii in unele zone ale lumii
La nina va face ravagii in unele zone ale lumii

Unde se va face resimțit La nina

În ce a mai rămas din aces an, experții spun că fenomenul La Nina este așteptat să fie moderat spre intens. Ultimul eveniment intens a avut loc în 2010-2011, urmat de unul moderat în 2011-2012.

Astfel, cele mai recente prognoze sezonirere indică faptul că regiunea Cornului Africii va fi sub nivelul normal de ploi, Asia Centrală, la fel, va fi sub nivelul normal de ploi, precum și Asia de Sud-Est. Pe de altă parte, o parte dintre insulele din Pacific și regiunea nordică a Americii de Sud vor fi deasupra nivelului normal de ploi și vor experimenta cele mai semnificative anomalii de precipitații asociate cu evenimentul La Nina din acest an.

Ce este fenomenul meteo La nina

La Nina este răcirea la scară largă a temperaturilor de la suprafața oceanului în centrul și estul Oceanului Pacific ecuatorial, cuplat cu schimbările din circulația atmosferică de la tropice. Fenomenul aduce vânturi, presiune și ploi. În plus, are impactul opus asupra vremii și climei comparat cu El Nino, care este faza de încălzire a așa-numitei Oscilații Sudice a El Nino (ENSO).

El Niño și La Niña sunt motoare importante ale sistemului climatic planetar care apar în mod natural. Dar toate evenimentele climatice care apar în mod natural se desfășoară acum pe fundalul unei schimbări climatice produse de oameni, care exacerbează vremea extremă și afectează ciclul apei”, a spus secretarul general al OMM, profesorul Petteri Taalas.

Cel mai cald cincinal din istoria planetei

În mod obișnuit, La Niña are un efect de răcire a temperaturilor globale, însă este mai mult decât dezechilibrată de căldura prinsă în atmosfera noastră de către gazele cu efect de seră.

Astfel, 2020 rămâne pe cursul de a fi unul dintre cei mai călduroși ani înregistrați, iar perioada 2016-2020 este așteptată să fie cea mai caldă perioadă de cinci ani care s-a înregistrat vreodată. Anii cu La Niña sunt acum mai calzi decât anii cu evenimente El Niño puternice din trecut”, a mai specificat Petteri Taalas.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI