29 oct. 2020 | 16:48

METEO noiembrie 2020. Lapovița și ninsorile vor pune stăpânire pe România. De când

Știri generale
METEO noiembrie 2020. Lapovița și ninsorile vor pune stăpânire pe România. De când
Vine vremea rea în România. Meterologii au anunţat ninsori şi lapoviţă, în noiembrie Sursa foto: Inquam/Octav Ganea

Meteorologii au realizat prognoza meteo pentru luna noiembrie 2020 şi au aflat cum va fi vremea în ultima lună de toamnă. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, lapoviţa şi ninsorile vor pune stăpânire pe România.

ANM a emis prognoza meteo pentru noiembrie 2020

Administraţia Naţională de Meterologie a emis o nouă prognoză meteo pentru ultima lună de toamnă iar veştile nu sunt dintre cele mai bune. Vremea se răceşte brusc în noiembrie şi apar ninsori şi lapoviţă, spre finalul lunii.

“În nopţile senine, frigul este adesea pătrunzător, iar bruma şi îngheţul la sol sunt fenomene des întâlnite. Masele de aer umed şi cele reci continentale ce se deplasează dinspre Câmpia Rusă se întâlnesc adesea deasupra ţării noastre astfel că vremea se menţine închisă şi umedă zile de-a rândul. În aceste condiţii şi valorile termice marchează o scădere considerabilă faţă de luna octombrie”, spun meteorologii.

În ceea ce priveşte precipiatiile din noiembrie, acestea înregistrează o uşoară creştere faţă de luna precedentă.

Conform datelor înregistrate în perioada 1961-2019 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se observă o creştere a cantităţii lunare de precipitaţii, medie multianuală (1961-2019), în sudul şi sud-vestul ţării precum şi în vestul şi nord-vestul acesteia ca urmare a aportului de aer umed dinspre Marea Mediterană. În aceste zone, cantitatea medie lunară, medie multianuală, este cuprinsă între 50 şi 75 mm.

Cantităţi lunare, medii multianuale, mai mici de 30 mm se înregistrează în Delta Dunării, pe areale din vestul şi estul Transilvaniei, dar şi pe areale din jumătatea de nord a Moldovei.

Valori lunare, medii multianuale cuprinse între 30 şi 50 mm sunt caracteristice Dobrogei, Munteniei, Moldovei şi majorităţii zonelor din Transilvania. Valori între 75 şi 100 mm se înregistrează în zona montană înaltă (peste 1.500 de metri).

Vine vremea rea în România. Meterologii au anunţat ninsori şi lapoviţă, în noiembrie Sursa foto: Inquam/Catalin Urdoi


Vine vremea rea în România. Meterologii au anunţat ninsori şi lapoviţă, în noiembrie Sursa foto: Inquam/Catalin Urdoi

Care a fost cea mai mică temperatură înregistrată în luna noiembrie

Din datele înregistrate de ANM, cea mai joasă temperatură din România din luna noiembrie a fost -30,8 grade Celsius, înregistrată la Vf.Omu, în data de 30 noiembrie 1957. La Bucureşti, minima absolută a fost de -19,4 grade Celsius, înregistrată în 26 noiembrie 1993. Pe de altă parte, cea mai călduroasă zi de Brumărel a fost 1 noiembrie – 30,5 grade Celsius, în Călăraşi. La Capitală, maxima absolută a avut o valoare de 29,4 grade Celsius.

De asemenea, temperatura medie a ultimei luni de toamnă nu depăşeşte 8 grade Celsius decât în zona litoralului.