Specialiștii vin cu noi previziuni despre cele 12 semne ale horoscopului. Există câteva zodii care nu știu să-și arate dragostea în special în această perioadă. Din păcate, ceilalți trebuie să muncească mult pentru a descoperi ce se află în realitate în sufletul lor pentru că ei nu sunt foarte deschiși. Unii nu știu cum să își arate sentimentele, iar alții nu au încredere deloc în celelalte persoane în așa fel încât să se deschidă atăt de tare. Te regăsești în descrierea zodiei sub care te-ai născut?
Viața în doi nu este ușoară, mai ales dacă faci parte din categoria care adoră să iubească și să fie iubit, dar să fie reticent în a-și exprima sentimentele reale și toate trăirile pe care le are. Există trăsături de caracter ale zodiilor care apar mereu în prim-plan indiferent de evenimentul în care se află, pentru că așa se deosebesc semnele cel mai bine, în detalii. Decizia de a îi consuma pe interior este în prim-plan pentru: Berbeci, Balanțe, Vărsători și Scorpioni. Ei fac parte din categoria zodiilor introvertite.
Berbec – Nu recunosc deloc cu ușurință sentimentele pe care le au, iar în viață au avut de pierdut din această cauză. Chiar dacă iubesc enorm o persoană, rar o vor spune, dar cu toate astea le place să demonstreze acest lucru.
Balanță – Sunt foarte prietenoase, dar nu au o încredere mare în forțele proprii și nu vorbesc deloc lejer despre emoțiile pe care le au. Se lovesc de teama de a nu-și compromite șansa de a fi acceptate și apreciate.
Vărsător – Li s-a spus deja de multe ori faptul că sunt reci, superficiali și distanți, iar asta de cele mai multe ori așa este, dar e o alegere asumată. Asta nu înseamnă că nu le pasă uneori, doar că sunt egoiști în cele mai multe dintre cazuri și în alte situații le e teamă să se confrunte cu o avalanșă de emoții. În plus de asta, consideră acest sector ca fiind mult prea personal și intim pentru a fi discutat în gura mare.
Scorpion – Trebuie să ai răbdare cu el, să îi câștigi ușor încrederea și vei cunoaște în cele din urmă tot ce gândește și tot ce simte. Este foarte reticent până simte că poate avea încredere în judecata persoanei de lângă pentru că urăște să fie dezamăgit și nu vrea să se împartă cu toată lumea. E rezervat, dificil uneori, chiar șiret, dar este una din cele mai bune partide.