Anul 2025 aduce modificări semnificative în ceea ce privește organizarea examenului de Bacalaureat, schimbări care îi vor influența direct pe cei aproape 150.000 de elevi din anii terminali. În premieră, probele de competențe se desfășoară în timpul anului școlar, începând cu finalul lunii ianuarie, ceea ce creează o dinamică diferită pentru elevi și profesori.
Conform calendarului publicat de Ministerul Educației, probele de competențe vor debuta pe 27 ianuarie 2025. Aceasta este prima dată în istoria recentă când aceste probe nu sunt programate la finalul cursurilor, ci în timpul anului școlar, fapt care a ridicat unele provocări logistice. Pentru a limita perturbarea cursurilor obișnuite, Ministerul Educației a anunțat că va transmite liceelor un „set de recomandări” pentru organizarea eficientă a examenelor.
„Vom emite un set de recomandări pentru licee și cât se poate de multă elasticitate în ceea ce privește organizarea acestor probe. De exemplu, copiii pot veni după-amiază la cursuri și de dimineață la probele de competențe. Dacă se învață în două schimburi, programul poate fi ajustat”, a explicat secretarul de stat Sorin Ion, la TVR.
Această schimbare, implementată în timpul mandatului fostei ministre a Educației, Ligia Deca, are ca scop principal evitarea organizării examenelor vara, când temperaturile ridicate pot afecta concentrarea elevilor. Probele scrise se vor desfășura la finalul anului școlar, însă și ele sunt programate mai devreme decât în anii precedenți.
Examenul de Bacalaureat 2025 începe cu probele orale și se încheie în luna iunie cu probele scrise. Mai jos este prezentat calendarul detaliat:
Schimbările de calendar au generat emoții atât pentru elevi, cât și pentru profesori, deoarece susținerea probelor de competențe în timpul anului școlar presupune o adaptare a programului zilnic. De asemenea, este important de menționat că înscrierea la examenele de competențe s-a desfășurat în perioada 16-20 decembrie 2024, iar pregătirea pentru aceste probe a început deja.