Inegalabilul Horia Brenciu şi orchestra sa se reîntorc pe scenă, după o lungă întrerupere. O va face în cea mai cunoscută piaţă constănţeană, în compania statuii poetului roman, Ovidius.
După aproape un an şi jumătate de pauză forţată, Horia Brenciu e gata să performeze iar în faţa fanilor săi. Întâlnirea a fost programată pentru 13 august în cea mai cunoscută piaţă din Constanţa, cea dominată de bustul marelui poet roman, Publius Ovidius Naso.
“Am nişte emoţii, de nedescris. Poate nu mă veţi crede, dar am mari emoţii”, a declarat pentru impact.ro Brenciu.
El spune că emoţiile sale se nasc din motive diferite. Unul e legat de prezenţa pe scenă.
“Am fost mereu un tip emotiv. Poate nu arăt, dar am emoţii permanent, la orice concert. Am încercat să aflu, pentru mine însumi în primul rând, când o să pot renunţa la emoţii, dar am renunţat să mă mai întreb asta. Fiindcă emoţiile sunt şi vor fi acolo, lângă mine, apoi în mine”, spune îndrăgitul solist.
Horia Brenciu crede că cele mai grele secunde ale sale pe o scenă sunt primele zece, din clipa în care deschide gura.
“Totul are loc în primele zece secunde, să spunem, de când încep să cânt. Atunci sunt integral acoperit de emoţii. Apoi, apar întrebările legate de reacţia publicului. Fiindcă există mereu o întârziere din acest punct de vedere. Publicul aşteaptă întâi mesajul tău şi apoi reacţionează şi el.
Ei, orice artist aşteaptă şi această reacţie. Cu emoţie! Aşteaptă momentul în care publicul se deschide, clipa specială în care se aruncă, spiritual vorbind, în concert. Vibrează acolo, sus, pe scenă, alături de tine. De obicei nu durează prea mult, dar dacă nu simţi reacţia asta, înseamnă că aţi venit de pomană, şi tu, şi publicul!”, sună diagnosticul lui Brenciu.
Cel care ne încântă de ani fie cu concertele sale, fie cu apariţiile sale în diverse show-uri televizate, mai spune că emoţiile vor fi mai mari şi din pricina faptului că totul ar putea echivala cu un fel de redebut.
“Nu sunt emoţiile de la primul concert. Nu, alea sunt inegalabile. Dar acum repetăm. Public, un lucru pe care nu l-am mai făcut din martie anul trecut, de când s-au suspendat toate concertele. Şi eşti conştient de chestiunea asta. Că viaţa pulsează iar şi că trebuie să transmiţi asta!”, adaugă acelaşi artist.
Horia Brenciu se declară încântat de reluarea spectacolelor publice, fie ele şi în aer liber, dar spune că nu există încă un calendar pe termen lung, cu date concrete pentru cei mai mulţi dintre colegii săi din lumea muzicii, semn că dilemele încă persistă. Ceea e ce e sigur e însă faptul că de luna trecută Horia Brenciu s-a întors în studio, în căutarea de noi sound-uri.
Dar şi amănuntul potrivit căruia la concertul de la Constanţa nu va fi lăsat singur. Familia sa, atât de frumoasă, îi va sta alături. Horia Brenciu şi soţia sa, Alice, au patru copii. Cei mai mari doi sunt ai soţiei sale, Alice. Este vorba despre Andreea, 28 de ani, şi Maria, 20. Un al treilea, Mina, o fetiţă, are opt ani şi este rodul iubirii sale cu Alice, iar al patrulea, un băieţel, Toma, ajuns deja la şase anişori, a fost înfiat încă de când era bebeluş.