Artistul Grigore Leșe a spus că a trecut și el printr-o situație asemănătoare lui Petrică Mîțu Stoian. Rapsodul regretă moartea îndrăgitului interpret de muzică populară.
Grigore Leșe a povestit prin ce a trecut în spital, iar conform spuselor sale, medicamentele și tratamentele ar putea face mai mult rău decât bine.
Grigore Leșe a făcut publică o postare în care a povestit că a trăi o experiență asemănătoare cu cea care ar fi dus la decesul lui Petrică Mîțu Stoian.
„Azi e ziua înmormântării lui Petrică Mâțu Stoian. Dumnezeu să-l odihnească! Urmărind discuțiile despre suspiciunile în legătură cu moartea sa, am realizat că am o experiență asemănătoare petrecută vara aceasta.
Mesajul meu nu este o acuză. Profesia de medic este și va rămâne sfântă, indiferent că vorbim de medici în spitale de stat sau în clinici private. Însă exercitarea ei cred ca trebuie să fie cu aceeași răspundere în centrele de tratament private, ca și în spitalele de stat”, a scris Grigore Leșe.
Grigore Leșe a povestit despre ce anume a trăit în spital, iar potrivit spuselor sale, medicamentele și tratamentele pot să facă mai mult rău decât bine. Grigore Leșe nu a fost supus unor investigații și analize amănunțite.
„În iulie anul acesta am urmat câteva zile un tratament la un centru de tratament din țară. N-am să spun unde, pentru că nu doresc sa fac rău nimănui, iar personalul medical de acolo s-a purtat impecabil cu mine. După cele 7 zile de tratamente pentru diferite afecțiuni, am plecat către Maramures, acolo unde, în următoarea noapte de la sosire, am suferit o problemă cardiacă serioasă, ce a necesitat intervenție de urgență.
Urmată de două săptămâni de spitalizare. Mulțumesc, Doamne, am trecut cu bine! Concluzia este că, deși bine intenționate, am înțeles că tratamentele pot răscoli mai mult decât să vindece problema pentru care sunt aplicate.
Mai mult, tratamentele efectuate fără analize și investigații amănunțite în prealabil, chiar dacă sunt făcute cu intenții bune, cu scopul de a vindeca, pot face mult mai mult rău decât bine. Am înțeles pe pielea mea. Și iată că, uneori, pot fi asociate cu deznodăminte mult mai grave, cum a fost cazul lui Petrică Mâțu Stoian.”, a adăugat el.
Conform spuselor lui Grigore Leșe, tratamentul poate să vindece numai dacă sunt realizate anumite analize, altminteri aceste tratamente ar putea agrava boala.