Greșelile făcute de Beatrice Rancea care au dus la intrarea în vizorul procurorilor anti-mafia. Una dintre acestea a fost„măsluirea” unor cazări la un hotel din Iași

Greșelile făcute de Beatrice Rancea care au dus la intrarea în vizorul procurorilor anti-mafia. Una dintre acestea a fost„măsluirea” unor cazări la un hotel din Iași
Beatrice Rancea în vizorul procurorilor

Procurorii din cadrul DIICOT au descins recent la sediul Operei Națională Română Iași. După ce au ridicat saci întregi de documente, anchetatorii au dus la audieri mai multe persoane. Printre ele se numără și managerul ONRI, Beatrice Rancea, dar și Alighieri Iațâc. Oamenii legii susțin că managerul Operei ieșene a contribuit la măsluirea unor documente de cazare într-un hotel din Iași.

Beatrice Rancea dusă la audieri

Scandalul a pornit cu un an în urmă. Atunci, contabila-șefă a instituției, Alice Simona Gogan, a fost demisă, potrivit reporterilor „BZI”. Ea este și denunțătoarea în cazul penal ce o privește pe Beatrice Rancea. Alice Simona Gogan a fost cea care a anunțat autoritățile cu privire la infracțiunile ce s-au desfășurat în cadrul instituției. Aceasta susține că managerul instituției, împreună cu apropiați de-ai săi, ar fi păgubit instituția cu peste 500.000 de euro.

DIICOT Iași au început urmărirea penală pe data de 30 iunie 2020, cu privire la infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat. De asemenea, și delapidare cu consecințe deosebit de grave. Parchetul de pe lângă Tribunalul București a declinat competența de soluționare a unei sesizări venite din partea Corpului de Control al Primului Ministru.

În sesizarea înaintată de Corpul de Control al Primului Ministru se arată aspecte din activitatea managerială a lui Beatrice Rancea în perioada mai 2016 – decembrie 2017, perioadă în care aceasta a deținut funcția de manager interimar al Operei Naționale București. Printr-o ordonanță, a fost începută urmărirea penală pentru abuz în serviciu și deturnare de fonduri”, susțin anchetatorii.

Conform acestor, încadrarea juridică cu privire la faptele comise de Beatrice Rance în 2016-2017 a fost schimbată. Din cea de abuz în serviciu, în cea de delapidare cu consecințe deosebit de grave.

Cazuri „măsluite” la un hotel din Iași

Procurorii susțin că bugetul Operei Naționale Române Iași a fost delapidat cu aproximativ 25.270 de lei. Acest lucru a fost posibil deoarece s-au făcut „măsluiri” în cazul unor cazări la un hotel din Iași.

„În perioada 1 – 31 octombrie 2019, au fost cazați la hotel numiții Ovidiu Teodorașcu (care avea, de altfel, contract de chirie), pentru 8 nopți, și Veacesav Anastasov (care avea contract de chirie), pentru 16 nopți. De asemenea, în luna martie 2019, pe documentele inițiale apăreau Zoe Jurian (mama managerului Beatrice Rancea), pentru 13 nopți, Ovidiu Teodorașcu, pentru 5 nopți, Beatrice Rancea – pentru 4 nopți, Gheorghe Iodache (nu era angajat al ONRI), pentru 3 nopți. Aceste persoane au fost înlocuite cu numele Viorica Petrovici (Beatrice Rancea a făcut mențiunea pe document că aceasta ar fi fost prezentă la Iași pentru «adaptare decor costume Oneghin»), cu numele lui George Popa, cu numele lui Boga și al doamnei Minculescu”, susțin anchetatorii.

Aceasta nu recunoaște acuzațiile. Ea susține că toate aceste lucruri au fost făcute pentru decontări din subvențiile alocate către Ministerul Muncii pentru activitatea Operei Naționale Române Iași.

Urmăriți Playtech.ro și pe