Care sunt greșelile pe care romanii le fac la prima masă a zilei? Majoritatea au obiceiuri care le afectează întreg meniul zilnic. Ce trebuie să mănânci după ce te trezești și care sunt lucrurile pe care nu trebuie să le mai repeți? O să ai energie toată ziua dacă vei face alegerile corecte. Cum trebuie să procedeze toată lumea când vine vorba despre prima masă? O regulă foarte importantă este să nu sari peste ea.
Dacă mănânci o masă echilibrată ai toate șansele să ai parte de o zi productivă. În modul acesta îți vei putea duce toate activitățile la bun sfârșit, vei avea mintea clară și limpede și poți lua și cele mai bune hotărâri.
Timpul ne presează pe toți, iar din această cauză nu ne acordăm momentele necesare pentru lucrurile care par mărunte și care contează cel mai mult.
Există câteva detalii pe care ai putea să le repari pentru a-ți face o zi mai bună. Dacă vei urma regulile de mai jos pentru câteva zile, atunci obiceiurile tale se vor schimba și cu siguranță vei proceda mai bine în viitor.
Să nu sari peste micul dejun – Mulți spun că nu le este foame în primele ore ale zilei. Cu toate astea, dacă dorești să te simți bine și să îți începi și continui ziua cu putere, este necesar să consumi măcar un pumn de nuci sau fructe uscate. Nu trebuie să gătești nimic, ci doar să te ambiționezi să ai grijă de corpul tău.
Să alegi ceva dulce – Mulți consumă cereale sau clătite la micul dejun. Nivelul energiei tale se va prăbuși brusc peste zi și vei rămâne fără vlagă în miezul zilei dacă vei face asta. Ovăzul este o alegere bună, avocado combinat cu iaurt grecesc și câteva legume.
Consumi prea mulți carbohidrați – Un covrig cu unt sau o felie de pâine prăjită nu te ajută și nu îți oferă nimic din punct de vedere nutritiv. Cu siguranță ți se va face foame într-o oră. E util să consumi ouă cu legume, iaurt grecesc cu fructe, nuci sau semințe.
Te bazezi doar pe ouă ca sursă de proteină – Omleta e minunată, dar nu poate fi alegerea ta zi de zi. Încearcă să combini mai multe surse de energie, proteine și vitamine pentru o masă ca la carte.
Nu bei apă destulă dimineața – Este foarte important să îți trezești corpul și organismul cu o cantitate de apă considerabilă. E recomandat să bei un pahar mare de apă, iar cu această ocazie ți se va face și foame.