Deşi în urmă cu doar câteva luni nici nu putea să spere la o asemenea fericire, Gina Pistol este în al nouălea cer de când a aflat că va deveni mămică. Iubita lui Smiley este mereu ocupată, iar asta o face pe vedeta Antenei 1 să întâmpine probleme.
Însărcinată în cel de-al doilea trimestru, Gina Pistol reuşeşte să le facă pe toate. Desigur, în limita bunului simţ, mai ales că medicul i-a recomandat cât mai multă odihnă viitoarei mămici. Deşi toată lumea se aştepta să renunţe la a mai prezenta emisiunea “Chefi la Cuţite”, vedeta nu a dorit să îi pună într-o situaţie complicată pe producători, motiv pentru care va continua să se ocupe de show-ul culinar până la finalul celui de-al nouălea sezon. În schimb, a fost nevoită să abandoneze un alt proiect tare drag sufletului său – “Asia Express”.
“Am început să obosesc, nu mai pot merge aşa de mult ca înainte fără să obosesc, şi asta din cauza sarcinii avansate”, a spus vedeta.
În vârstă de 38 de ani, Gina îşi face de treaba şi prin casă, merge la cumpărături şi îşi ţine fanii de pe Instagram mereu la curent cu tot ceea ce face. De curând, aceasta a povestit într-un clip, la InstaStory, că se trezeşte dimineaţa la 6 pentru a ajunge în timp la filmări şi vine acasă destul de târziu. Mai mult, este nevoită să îşi facă testul de coronavirus extrem de des, aceasta luând contact cu toată echipa de filmare, dar şi cu membrii juriului emisiunii de la Antena 1.
“Am ajuns acasă şi sunt epuizată. A fost o zi lungă, sunt trează de la 6:15. Dar sunt foarte fericită, am făcut morfologia trimestrului 2 şi totul este bine. Totul este în grafic. Mi-a fost tare drag să o văd, dar era foarte agitată. Cred că o să îmi semene”, a spus aceasta, la InstaStory.
Pentru a o menaja, şefii postului au luat decizia de a-l aduce pe Speak ca asistent, mai ales ca sarcina Ginei este destul de avansată.
“Rolul meu va fi acela de a sta alături de susţinători atunci când concurenții intră la jurizare și uneori de a-i întâmpina pe cei care urmează să meargă la bancurile de lucru. Am stat mult de vorbă cu Gina, mi-a povestit în detaliu cum se desfășoară lucrurile, mi-a zis că voi cunoaște foarte multe povești, că voi simți emoțiile concurenților și că toată experiența va fi ceva surprinzător”, a declarat Speak.