Gigantul american care a intrat în România! Patronii sunt miliardari, urmează angajări multe în țară?!

de: Ștefan R. Apostol
08 11. 2022

În urmă cu aproape 16 ani, apărea platforma care avea să schimbe cu totul abordarea internetului. Un grup de studenți, printre care și frații Cameron și Tyler Winklevoss, lucrau la ceea ce avea să devină Facebook. Sau cel puțin așa au dat de înțeles cei doi. În 2004 Cameron și Tyler Winklevoss îl dădeau în jduecată pe Zuckerberg, primind sume importante în urma procesului. Astăzi aflăm că cei doi, prin gigantul american pe care-l dețin, au intrat pe piața din România.

Frații Cameron și Tyler Winklevoss și cei 65 de milioane de dolari câștigați

În urmă cu mai bine de 16 ani, doi tineri studenți, împreună cu alți colegi, demarau un proiect. Era vorba de o rețea socială pentru studenții de la Harvard numită HarvardConnection. În același timp, în cadrul aceleiași universități, un alt tânăr, Mark Zuckerberg inventa ceea ce avea să schimbe total termenul de rețele sociale.

În acest proces, frații Cameron și Tyler Winklevoss s-au simțit trădați și furați. Cei doi l-au acuzat pe Zuckerberg că a încălcat un contract verbal cu ei. Procesul susținea că Zuckerberg le-a copiat ideea și a folosit ilegal codul sursă destinat site-ului web pe care fusese angajat să îl creeze.

În februarie 2008 s-a ajuns la un acord de soluționare, evaluat la 65 de milioane de dolari. Cu toate acestea, în mai 2010, s-a raportat că frații Cameron și Tyler Winklevoss acuzau Facebook de fraudă de valori mobiliare.

Mai exact, era vorba de valoarea acțiunilor care au făcut parte din înțelegere și doreau să obțină anularea înțelegerii. După o înfrângere la nivelul curții de apel, frații Winklevoss au decis să solicite Curții Supreme a Statelor Unite să audieze cazul, dar în iunie 2011 au anunțat că s-au răzgândit.

Ulterior, odată cu evoluția tehnologiilor de mining, frații au demarat o nouă afacere în 2014, au fondat Gemini, o bursă de criptomonede cu sediul în New York, care azi valorează 7,1 miliarde de dolari.

Gemini Trust, gigantul american care a intrat în România!

Timp de șapte ani și-au finanțat din buzunar imperiul de criptomonede Gemini. În noiembrie 2021, Tyler și Cameron Winklevoss semnau ultimele documente pentru prima lor rundă de capital. Era vorba de o investiție de 400 de milioane de dolari care evalua compania mamă din New York, Gemini Space Station, LLC, la 7,1 miliarde de dolari.

Un an mai târziu, în plină expasiune europeană, frații Cameron și Tyler Winklevoss concediau 10% din forța de muncă de la Gemini. Era vorba de o premieră pentru bursa și depozitarul de criptomonede.

Gemenii au anunțau decizia în iunie a.c. Tot atunci, Cameron Winklevoss scria într-o postare pe blog, că industria se află în „iarna criptografică”. Conform miliardarului, situația ar fi  fost „agravată și mai mult de actualele turbulențe macroeconomice și geopolitice”.

Vezi și: Dan Negru investește în criptomonede. Are un mare regret: ‘Dacă aș fi luat Bitcoin, cu 100 de dolari, azi cumpăram PRO TV și eram șeful Andreei Esca’ EXCLUSIV

Deși într-un impas, acest aspect nu i-a determinat pe frații Cameron și Tyler Winklevoss să renunțe la intențiile lor europene. Așa se face că, după intrarea pe piața britanică, un nou capitol începe pentru Gemini Trust.

Conform informațiilor Profit.ro, frații Winklevoss au intrat prin intermediul gigantului lor pe piața românească de profil. Platforma deținută de Gemini Trust mai activează și în state, precum Cipru, Croația, Slovenia sau Ungaria.

Cu o avere undeva la aproximativ 2 miliarde de dolari, frații Cameron și Tyler Winklevoss pot spune că le merge bine în această afacere, care este una a viitorului, spun mulți analiști.