În ediţia de săptămâna trecută din “Ferma. Orăşeni vs Săteni”, George Piștereanu a fost eliminat după un duel dur cu Andrei. Acum, actorul dă cărţile pe faţă şi spune adevărul despre fraţii Stoica.
Şi-a încântat săptămâni la rând colegii de platou cu acorduri de chitară şi cu pofta sa de viaţă, însă a fost eliminat după ce a pierdut un duel dur. Odată ieşit din competiţie, acesta a ţinut să explice în ce relaţii a rămas cu Andrei şi Bogdan Stoica.
“Oamenii cu care am fost pe aceeași lungime de undă au fost, de departe, frații Stoica. Și cu ceilalți m-am înțeles și probabil în alt mediu m-aș fi înțeles și mai bine. Cu toate acestea, cu frații Stoica am avut o legătură mai puternică. Evident că vorbim, o să merg la sală la ei să fac kickbox. O să-i verific, să văd ce știu!”, a declarat George Piștereanu pentru revista Unica.
Mai mult, actorul a postat un mesaj, imediat după părăsirea show-ului, pe contul său de Instagram, în care a explicat cât de mult a contat prezenţa celor doi în emisiune.
“S-a mai dus un proiect, o experiența frumoasă alături de niște caractere foarte puternice și bine alese. Singurul lucru pe care l-am descoperit în această competiție și practic mi-a făcut șederea mai plăcută a fost prietenia cu FRAȚII STOICA, în care am descoperit niște bărbați adevărați pe care îi respect și îi stimez și cu care aș merge la orice luptă oricând”.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2020/11/George-Pistereanu-da-cartile-pe-fata.-Ce-spune-despre-fratii-Stoica-dupa-Ferma-2-1024x576.jpg)
George Piștereanu şi Anna Lesko, momente incendiare, la Ferma
Cea mai afectată de plecarea lui George Piștereanu din competiţie a fost, fără îndoială, Anna Lesko. Cei doi au avut parte de nişte momente de-a dreptul incendiare de-a lungul timpului şi nu s-au ferit să recunoască chimia dintre ei.
“George, îți mulțumesc pentru toate senzațiile pe care le-am trăit alături de tine. Sunt senzații pe care nu le-am simțit niciodată, în cele mai intime momente ale mele alături de altcineva. Îi mulțumesc că ai ținut pătura între noi. Ești minunat”, a fost mesajul cântăreţei.
De curând, actorul a povestit că s-ar întoarce oricând pe platourile de filmare, însă nu din postura de concurent, ci să îi fie coprezentator Mihaelei Rădulescu.
”Normal că m-aș întoarce în Fermă, dar din postura de coprezentator cu Mihaela, să mă distrez și eu, nu doar ea. Și să fac eu regulile! Să vezi ce interesant ar fi”.