19 sept. 2021 | 23:24

George Burcea, atac la Andreea Bălan. Mesajul subtil pe care l-a dat iubitul Vivianei Sposub

Monden
George Burcea, atac la Andreea Bălan. Mesajul subtil pe care l-a dat iubitul Vivianei Sposub
Ce acuzații indirecte îi aduce

Scandalul dintre George Burcea și Andreea Bălan pare să se fi aplanat. Cu toate acestea, cei doi încă au lucruri nerezolvate și nu se înțeleg deloc bine.

Fostul soț al Andreei Bălan, mesaj subtil la adresa artistei

Actorul și-a atacat din nou fosta soție, pe care a acuzat-o în repetate rânduri că ar încerca să îi șteargă numele din presă.

El a dat de înțeles, prin postarea făcută recent, că Andreea Bălan l-ar fi șantajat și ar fi apelat la diverse lucruri ca presa să nu mai scrie nimic despre el.

„A scris o știre de „cancan” și Hollywoodreporter. Poate aici nu mai intervine nimeni să nu se mai scrie bine despre mine sau să se dea articolele jos.

Sau să se modifice. Sau să cumpere paginile pe care revistele mi le-au dat. Așa… doar ca să nu apar. V-am pupat cu dragoste. Luuuuurch”, a scris actorul, postând o captură de ecran cu un articol despre el.

George Burcea îl joacă pe Lurch din continuarea poveștii din Familia Addams, în regia lui Tim Burton. El și magicianul Victor Dorobanțu vor juca alături de Catherine Zeta Jones și Jenna Ortega, iar filmările se desfășoară în România.

George Burcea și-a acuzat fosta soție că apelează la tot felul de trucuri ca să aibă custodia totală a celor două fetițe, Ella și Clara.

George Burcea, acuzații la fosta soție

Cei doi se luptă în continuare, iar actorul a spus că Andreea Bălan apelează la prieteni pentru a îl pune pe el într-o lumină proastă.

„Cred că cea mai mare ruptură este cea legată de copii. Faptul că nu mai sunt zilnic cu ele şi faptul că eu eram dependent de ele şi ele de mine. Îmi doresc să fiu sănătos. Şi cel mai important lucru e să terminăm odată cu acest divorţ.

Mi se pare că cineva este îndrăgostită de scandal şi de apariţii şi ar dori ca procesul să mai ţină câţiva ani, aşa cum au mai fost şi alte scandaluri.

În mine s-au stins dragostea şi respectul faţă de soţia Andreea Bălan. Atenţie, nu vorbim de mama Andreea Bălan, căci ea va exista mereu, indiferent la câte tertipuri de presă apelează pentru a mă distruge, aşa cum mi-a promis în momentul în care i-am spus că îmi doresc să divorţez. Ea își dorește cu disperare să-mi ia custodia totală”, a spus fostul concurent “Ferma”.