Poveștile despre începuturile orașului București se regăsesc în cărți document, în hrisoavele regăsite în Muzeul cu același nume, dar și purtate din glas în glas peste generații. În Bucureștiul secolului al XVIII-lea, locuitorii acestor meleaguri erau „buni prieteni” cu băutura. De altfel este secolul în care este atestată oficial prima cârciumă a Bucureștilor, deținută la acea vreme de Popa Crițu.
Orașul București avea să cunoască o dezvoltare ecnomică și socială, fără precedent, în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea cu lupte grave în oraș și în jurul acestuia, în mare parte din cauza confruntărilor dintre ruși și turci.
Rusia chiar a ocupat orașul de câteva ori. Au existat, de asemenea, multe nenorociri, inclusiv un cutremur, o inundație și o ciumă care a ucis până la 40.000 de oameni în București. În ciuda acestor eșecuri, orașul București a continuat să crească și s-au produs schimbări reale.
Reformatori precum Pavel Kiselyov au deschis calea din punct de vedere politic pentru constituțiile ulterioare și au deschis calea în sens propriu cu multe dintre străzile pietruite ale orașului București, acum celebre. De-a lungul secolului al XIX-lea s-au făcut multe progrese mari în ceea ce privește infrastructura, în special după înființarea Regatului României în 1881.
Dar, pentru cei mai puțini familiarizați cu acea perioadă, a secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, celebrul istoricul Constantin C. Giurescu avea să facă lumină în cartea sa, intitulată „Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre”, publicată în 1967, în timp ce acesta se afla în închisoarea de la Sighet.
Printre multele dezvăluiri despre București și istoria acestuia din secolul al XVIII-lea, celebrul istoric Giurescu aduce în discuție și prima atestare oficială a unei cârciumi în orașul lui Bucur. Conform scrierilor istoricului, prima cârciumă i-ar fi aparținut Popi Crițu:
„Există şi termenul, tot slav, de cârciumä întâlnim, de pildă, în actul inedit din 13 mai 1714, prin care Ştefan Cantacuzino scuteşte <popei Creţului dă la biserica Stelii o cârciumă a lui ce este lângă biserica Stelii, de cămănărit, de fumărit, de vin domnesc și dă vamă>, dar el se întrebuinţa mai rar.
Numai când, în prima jumătate a veacului al XIX-lea, desfacerea vinului începe şi se generalizeze în localuri cládite deasupra pământului, atunci se generalizează şi termenul de cârciumă, celălalt, pivniţă, rămânând numai cu accepţiunea cunoscută și azi.”, scrie istoricul Constantin C. Giurescu în cartea sa.
Conform hrisoavelor descoperite de Giurescu, de la cârciuma Popii Crițu, care era de origine grec, iar numele corect era Popa Cretanul, vine și termenul de beat criță.