Regina Maria, demnitarul care a devenit asistentă pentru românii suferinzi. Exemplul care este viu și azi

Regina Maria, demnitarul care a devenit asistentă pentru românii suferinzi. Exemplul care este viu și azi

De-a lungul vremii, încă din perioada vieții, dar mai ales după, despre Maiestatea Sa, Regina Maria a României, s-a scris foarte mult, în primul rând și datorită efortului Maiestății Sale de a aduce România pe harta Europei într-o perioadă tulbure, dar și pentru dedicația și implicarea ei în Primul Război Mondial.

Regina Maria, demnitarul care a devenit asistentă pentru românii suferinzi

Revenind dintr-o vizită din Franța și Anglia în primele luni ale Conferinței de pace din anul 1919, Maiestatea Sa, Regina Marie a României a proclamat că a reușit, cu succes, să-i dea României o ”față” în ochii Europei. Primul ministru al României, Ion Brătianu, lipsit de compromis, derutat și la fel de disperat, nu prea văzut bine de către politicienii occidentali, a recunocut că, în ochii lor, monarhul său de origine engleză, pur și simplu, era antidotul perfect al trăsăturilor sale balcanice perfide. În vara anului 1918, Regina Marie a României a fost descrisă de New York Times drept „una dintre personalitățile vii și de neuitat ale războiului”.

Regina Maria, demnitarul care a devenit asistentă pentru românii suferinzi. Exemplul care este viu și azi
Regina Maria, demnitarul care a devenit asistentă pentru românii suferinzi. Exemplul care este viu și azi

Că regina României va intra în lumina reflectoarelor, la cea mai mare adunare politică a lumii, nimeni nu ar fi reușit să prezică asta în 1914. La izbugnirea Primului Război Mondial, România, ca și stat, a fost o țară nouă, care a ieșit din suzeranitatea otomană și rusă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Cele două principate ale Moldovei și Țării Românești s-au unit în 1859, deși în epoca în care se simțeau influențele Marilor Puteri, au importat o regalitatea europeană care a dat, într-un final, atât stabilitate cât și legitimitate, dar asta de-abia din 1881, în urma războiului ruso-turc din 1878,  astfel că Regatul Român s-a născut oficial iar Carol I, membru al dinastiei Hohenzollern, a devenit primul monarh al țării. De-a lungul domniei a rămas loial rădăcinilor sale, angajând România într-o alianță secretă cu Germania și Austria-Ungaria. Domnia Regelui Carol I  a durat 48 de ani, reușind să tempereze excesele partidelor politice, dar a fost și sub auspiciul unui stil auster.

În acel moment, al anului 1917, când  trei sferturi din Regatul României se afla sub ocupaţia trupelor germane, aliate cu cele bulgare şi turce, România avea nevoie de lideri, de exemple, și astfel s-a ridicat și exemplul Maiestății Sale, Regina Maria și Maiestatea Sa și al Majestății Sale,  Regele Ferdinand. În acele vremuri grele, ale ”Războiului cea avea să termine toate războaiele”, Regina Maria alături de alte doamne din elita românească a vremii, din familiile Lahovary, Cantacuzino, Sturza, Balş, Moruzi, Filitti sau Catargi, demonstrează că atunci când vorbeau de curajul, nu o făceau ca despre un compliment, ci ca o definiţie, devenind sufletul efortului umanitar, unele dintre ele aflându-se pe linia frontului, multe în contact direct cu boli contagioase grave, altele, la Bucureşti, protestând contra abuzurilor ocupaţiei germane.

Ea organizează acea reţea de ambulanţe numită „Regina Maria”, ştim că era o persoană plin de vanitate, dar modul în care o organizează şi oamenii cu care a colaborat este extraordinar. Spitalele pe care ea le-a organizat, unele purtau numele principelui Mircea, altele erau sub Crucea Roşie britanică sau americană”, spune Diana Mandache, istoric.

Regina Maria, demnitarul care a devenit asistentă pentru românii suferinzi. Exemplul care este viu și azi
Regina Maria, demnitarul care a devenit asistentă pentru românii suferinzi. Exemplul care este viu și azi

Eforturile Reginei Maria, nu au fost doar pe front sau printre răniții veniți de pe front, ci și în Cancelariile importante ale Europei, încercând să determine Marile Puteri să ajute România în efortul de a-și câștiga independența, o independență care trebuia recunoscută de Cancelariile europene ale vremii, vorbim aici de Aliați.

La momentul la care Ferdinand și Regina Maria au ajuns în România, țara era aruncată într-un haos implacabil, iar eforturile politicienilor vremii erau inutile, astfel că venirea celor doi devenea speranța unei întregi națiuni.

Inițial, prințesa Maria și-a făcut ”ucenicia” aici, într-o țară din Europa de Est, și a devenit o provocare. Dincolo de mențiunile ocazionale din revistele societății, ea s-a prezentat rar pe scena internațională. Cu toate acestea, până în 1914, Maria a dezvoltat un fond al țării sale adoptative și a fost în măsură să-și asume un rol formal în determinarea direcției de război a României.

Iubitul ei, prințul Barbu Stirbey, cumnatul primului ministru, i-a oferit Reginei Maria acces intim la scena politică a țării, în timp ce soțul ei slab a părăsit camerele regale pentru a manevra soldații în cadrul Antantei.

Regina Maria a recunoscut că ura neutralitatea. Ea și-a subestimat popularitatea, în creștere, atât în ​​România, cât și în rândul diplomaților disperați de a se îmbogăți. Ambasadorii de ambele părți au recunoscut rapid puterea Reginei de convingere, în timp ce apelurile directe atât asupra drepturilor rusești, cât și ale dreptului britanic au fost utilizate de un guvern român care a fost înfăptuit cu o teamă a statului mic de a fi trecut cu vederea și neînțeles.

La 27 august 1916, regina scria în jurnalul său: „Azi m-am trezit știind ce va fi – știu de multe săptămâni –  știu că va fi război. Război!.” Sub presiunea Franței și Marii Britanii, România s-a angajat în cele din urmă de partea Antantei și a declarat război Austro-Ungariei. Inițial, Maria era preocupată de propriul rol: „Ce poate face o femeie într-un război modern? Nu mai este timpul lui Joan of Arc.”, scria Regina în jurnalul său.

Regina Maria, demnitarul care a devenit asistentă pentru românii suferinzi. Exemplul care este viu și azi
Regina Maria, demnitarul care a devenit asistentă pentru românii suferinzi. Exemplul care este viu și azi

Intrarea României în război i-a oferit Reginei Maria o nouă oportunitate de a arăta țara puțin cunoscută (cu ea însăși drept custodă supremă) în fața unui public occidental. Cartea ei ”Țara mea” a fost publicată în Marea Britanie, Franța și mai târziu în SUA. România este prezentată în cartea Reginei ca un teren spiritual, rustic și a apelat la nostalgia eduardiană în timpul războiului.

La sfârșitul anului 1916, secțiuni din ”Țara mea” au fost serializate în The Times. În acest moment a fost o perioadă plină de drame personale pentru regină. În câteva luni, fiul ei cel mai tânăr a murit de febră tifoidă, bombele i-au vizat palatul și a fost nevoită să abandoneze Bucureștiul și să se retragă spre nord. Dar Antanta găsise o eroină simpatică foarte necesară, care era mai mult decât dispusă să-și joace rolul.

Exemplul care este viu și azi

Pe plan intern Regina Maria se implică în toate aspectele sociale, astfel că inființează ”Ambulanţele Reginei”, acestea fiind finanţate şi de emigranţia românească din Franţa şi de bancherul Jean Chrissoveloni, care le şi coordona practic.

Una din doamnele de onoare ale Reginei, Collete Lahovary, a lucrat cu aceste ambulanţe în apropierea frontului, în judeţele Bacău şi Vrancea, înfruntând moartea lucrând direct cu bolnavii de tifos exantemantic.

Regina Maria i-a fost suport Mariei Moruzi care a demarat unul din cele mai abițioase proiecte ale vremii, și anume Crucea Roşie, devenind în scurt timp linia principală a asistenţei medicale. Maria Moruzi s-a ocupat de Organizaţie, fiind bine administrată încă dinainte de război, tot din grija Reginei, cu filiale judeţene şi un bugete destul de consistente. O ramură a Crucii Roşii Române funcţiona în teritoriile ocupate.

„ La un moment dat, făcându-se o statistică, au fost 2.000 de răniţi trataţi în spitalele craiovene, concentrate, în urma ordinului administrației militare germane, în zona garnizoanei Regimentului 1. Rolul proeminent l-a jucat Olga Gigurtu, preşedintele filalei Craiova a Societatea de Cruce Roşie, care a mobilizat surorile de caritate şi chiar şi cetățenii pentru a dona obiecte pentru a alina suferinţa răniţilor”, spune istoricul Sorin Damean.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI