Un sondaj realizat de Uniunea Europeană arată că românii, deși țara noastră e un producător important de fructe și legume, se numără printre codașii Europei atunci când vine vorba de consumul acestora. Concluziile statisticii arată că vecinii bulgari sunt mai dezinteresați decât noi de consumul lor, așa că putem doar să ne gândim cu ce suntem ”mai tari” decât ei la acest capitol. Specialiștii în domeniu au analizat și pare că avem, totuși, un fruct pe care îl consumăm des…unul care mai este și pe cale de dispariție.
Dacă ar fi fost considerat cartoful fruct, eram în topuri. Din păcate, nu este, așa că românii se află printre codași când vine vorba de consumul de fructe și legume, chiar dacă, paradoxal, țara noastră este un important producător al acestora. Codași, codași, dar avem, totuși, o plăcere: bananele. Și ce mai plăcere! Gusturile rafinate ne-au făcut să alegem un fruct care are șanse mari să dispară de pe rafturile magazinelor, așa că prețul lor va fi mai scump.
În Columbia, una dintre cele mai mari țări producătoare de banane, guvernul a decretat starea de urgență cu privire la acest fruct exotic, dar atât de popular în toată lumea. Alerta a venit din cauza unei ciuperci nocive care amenință hectare întregi de plantații. Autoritățile speră să găsească rapid o soluție.
Despre inamicul bananelor: el poartă numele de ”Fursarium”, iar ciuperca a afectat deja mai multe culturi din Asia și Australia, ajungând acum în Columbia. Până în acest moment, 150 de hectare de plantații de banane din nordul țării au de suferit, căci ciuperca a infectat solul respectiv și blochează apa să mai ajungă la rădăcinile plantelor, lucru care face ca fructele să nu mai crească.
„Nu există niciun produs și nici fungicid care ar putea eradica boala. Singura modalitate de a continua cultivarea bananelor este de a găsi o parcelă de pământ care să fie infectată, dar pe care să se cultive un alt tip de plantă care să tolereze acel agent patogen”, a spus Elik Kayat, un om de știință israelian.
”Strategia posturilor de control a fost revizuită și va fi aplicată în regiunea Manantial, astfel încât să genereze și o mai bună acoperire. Există șase posturi de control în total”, a declarat Jaime Cardenas, director de plantație.
„Potrivit omului de ştiinţă israelian, propunerea să a avut efecte pozitive în alte țări cu probleme din cauza ciupercilor, cum ar fi Filipine și Israel. El ne îndeamnă să implementăm această idee în unele culturi de banane din Magdalena”, afirmă Winton De Farias, reporter Caracol.