Anda Adam și Sorin, fostul ei soț, s-au despărțit. Deși cei doi au negat multă vreme zvonurile unei separări, acum vedeta și-a refăcut viața.
Cei doi au fost căsătoriți timp de 6 ani, iar în urmă cu ceva vreme, Anda Adam a apărut în brațele altui bărbat, asta deși nu a declarat niciodată public că se despărțise de Sorin Nicolescu.
Acum, fostul soț al artistei a rupt tăcerea privind motivele care au dus la eșecul mariajului, după ce ambii au preferat să fie discreți pe această temă.
„Despărțirea s-a produs acum un an, cred. Nici nu mai știu în ce lună exact. Iar, în privința speculațiilor, acestea s-au produs pentru că nu au mai apărut poze cu noi”, a spus Sorin pentru cancan.ro.
De altfel, el a confirmat că erau tensiuni între cei doi și că încrederea s-a rupt în căsnicia lor.
„S-a produs (n.r. ruptura) atunci când s-a rupt încrederea și când am realizat că nu se mai pot îndrepta lucrurile. Normal, doar nu era totul roz și ne-am despărțit”, a spus fostul soț al Andei Adam, întrebat dacă erau tensiuni între ei.
Cei doi nu au avut timp să depună actele de divorț și erau și momente în care se înțelegeau bine, așa că amânau mersul la notar pentru divorț.
„Nu mai știu exact, dar la câteva luni. Nici nu aveam timp, sincer. Aveam momente când ne înțelegeam bine și nu ne ardea să mergem la notar. Sau eram cu Evelin ori pe șantier, la construcțiile noastre, Anda cu o grămadă de-ale ei.
Sincer, nu era o așa urgență să semnăm actele acelea. Eram în inerție, cumva. Am amânat de câteva ori notarul, când interveneau alte priorități. ”, a continuat el.
Sorin Nicolescu a declarat că cel mai grea i-a fost gândul că se va îndepărta de fiica lui. În plus, bărbatul spune că și-a dorit încă de când era copil să aibă o fetiță. A asistat la naștere și a învățat totul despre cum să o îngrijească.
„Gândul că mă voi îndepărta de Evelin! Ea este visul meu de când eram un copil. Mereu mi-am dorit să am o fetiță și am primit acest dar de la Dumnezeu și de la Anda chiar de ziua mea, de Sf. Andrei, pe 30 noiembrie.
Am fost alături de ea din prima secundă de când s-a născut. Am asistat la naștere, am învățat din maternitate să-i fac băiță și tot ce ține de un bebeluș.
Și au urmat nopți și ani la rând, aproape 6 ani, zi de zi, cu ea. Nu pot să zic că mă ocupam mai mult decât Anda, dar poate că am avut într-adevar mai mult timp decât ea. Noi nu am avut nici un ajutor, părinții fiind plecați toți prin alte țări”, a continuat el.