Florin Busuioc a fost prezent în ediția de azi a emisiunii La Măruță, comentând, ca de fiecare dată, vremea și vremurile. El a comentat, printre alte știri, și scandalul în care este implicată artista Lidia Buble, care a fost audiată de DIICOT după ce ar fi mituit doi polițiști. De altfel, cazul a fost îndelung mediatizat în ultima perioadă, iar Busu și-a exprimat punctul de vedere în ce privește situația în care este implicată blondina.
Florin Busuioc s-a exprimat în cazul Lidiei Buble, despre care s-a aflat că a fost chemată la DIICOT, după ce ar fi mituit doi polițiști care au oprit-o în trafic. Știrea este, de altfel, arhicunoscută, iar Playtech a prezentat-o, pe larg, AICI.
Pe scurt, artista le-a propus o șpagă polițiștilor ca să nu mai sufle în etilotest, după cum o sfătuise un amic pe care îl sunase ea, în prealabil. Polițiștii au acceptat șpaga, doar că, ce să vezi, blondina nu avea bani la purtător, așa că i-a invitat pe oamenii legii să o escorteze până acasă, pentru a lua bani. Zis și făcut.
Doar că… ghinion, artista nu avea banii necesari nici acasă. Le-a propus polițiștilor să facă împreună o plimbare până la bancomat, pentru scoate de pe card suma necesară. Și, așa, polițiștii au făcut o plimbare și până la ATM, pentru ca blonda să scoată banii, iar „negocierea” să se încheie conform planului. Însă cum a aflat DIICOT de poveste? Ei, bine, continuarea poveștii, tot în link-ul indicat, mai sus.
Cazul a intrat și în atenția lui Busu, care l-a comentat în stilul caracteristic.
„Eu altceva vreau să întreb, polițiștii ăia ce au păzit. Ea a propus șpaga, ei au luat. Și ei trebuie trași la rîspundere. Lidia Buble a reacționat ca orice român, nu trebuie încurajată acțiunea asta, dar eu zic că Poliția trebuie să nu mai ia șpagă.
Nici să nu se mai ofere (n.red. șpagă) ar fi bine. O fi fost și ea la vreun eveniment, o fi băut un pahar de vin, uite că au prins-o. De ce s-a urcat la volan? Trebuia să îți lase mașina la stabilimentul la care a fost și să îți recupereze mașina a doua zi.
Cei mai mulți dintre romani fac asta, am văzut parlamentari făcând asta, dacă nici polițiștii nu refuză șpaga…Mi se pare firesc să se pedepsească și darea, și luarea de șpagă”, a spus Busu, în direct, în emisiunea lui Cătălin Măruță.
Alte știri care i-au atras atenția lui Busu au fost cazul celor trei romani din Dublin prinși cu 616 000 de euro cash la ei, dar și cazul dispariției motorinei de la baza Kogalniceanu, din Constanța.
Busu a comentat:
”Au fost ridicați baieții care fac asta, erau de-ai noștri cei care furau motorina. Suntem varză. Niște întreprinzători și astia. Au făcut și ei niste bănuți”, a spus Florin Busuioc.