27 ian. 2022 | 10:11

Florile care înfloresc tot anul. Așa vei avea tot timpul o curte spectaculoasă

Știri generale
Florile care înfloresc tot anul. Așa vei avea tot timpul o curte spectaculoasă

Iubitorii de flori cu siguranță își doresc să aibă grădina înflorită pe tot parcursul anului, ceea ce este posibil dacă știi ce soiuri să alegi. Plantele despre care vă vom vorbi în rândurile de mai jos îți vor oferi un spectacol de culori în toate cele 12 luni ale anului. Ce poate fi mai încântător pentru un grădinar decât să aibă în curte cele mai frumoase plante, în nuanțe vii? Poți face asta cultivând flori care înfloresc tot anul.

Florile care înfloresc tot anul

Florile aduc culoare și farmec grădinilor, iar dacă ne-am putea bucura de ele tot anul ar fi cu atât mai bine. Ele dau viață spațiilor, iar pe noi reușesc să ne umple de emoție. Indiferent că afară e cald sau frig, florile reprezintă o bucurie pentru grădinari, dar și pentru cei care le văd în treacăt.

Florile nu doar că sunt frumoase, ci sunt și parfumate, ceea ce le face o adevărată încântare atât pentru ochi, cât și pentru simțuri. Parfumul lor delicat, dar totodată îmbătător, ne fac amiezile petrecute la umbră mai speciale.

Că-i vară sau iarnă, fiecare anotimp are atât farmecul, cât și florile lui specifice, iar grădinarii adevărați știu că se pot bucura de aceste minunății pe tot parcursul anului, plantând la momentul potrivit semințe și bulbi.

Astfel, dacă-ți dorești o grădină frumos colorată și îngrijită, un prim pas ar fi să te informezi, să știi ce flori ți-ar plăcea și câte ceva despre ele.

Citește și: Secretul plantării lalelelor. Detaliul la care toți oamenii trebuie să fie atenți

Așa vei avea mereu o curte spectaculoasă

Din punct de vedere biologic, florile se împart în două mari categorii: flori perene, care au un timp mai scurt de înflorire, dar care revin an de an, sau flori anuale, care trebuie replantate an de an, dar care rămân înflorite în cea mai mare parte a verii.

Un alt aspect important de care trebuie să ții cont pentru a avea o grădină spectaculoasă este zona în care locuiești și solul pe care îl ai în curte. La câmpie, de exemplu, sunt recomandate florile care rezistă bine la soare și secetă, în vreme ce la deal și la munte este indicat să plantezi flori care iubesc răcoarea și umezeala.

Așadar, iată ce flori ar trebui să plantezi dacă vrei să te bucuri de o grădină multicoloră tot anul:

  1. Cârciumărese;
  2. Crăițe;
  3. Panseluțe;
  4. Begonia;
  5. Gura leului;
  6. Mărărițe;
  7. Crin sălbatic;
  8. Tufănica;
  9. Mușcate;
  10. Gălbenele;
  11. Zambile;
  12. Narcise;
  13. Lalele;
  14. Ghiocei;
  15. Brândușe;
  16. Trandafiri;
  17. Bujori;
  18. Magnolia;
  19. Liliac;
  20. Margarete.
Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Blestemul filmului iubit de toți românii. Patru actori au murit în condiții stranii, după lansare
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro