Cu multă durere în suflet, fiul lui Gabi Lungă a făcut primele dezvăluiri despre averea primită din partea mamei sale. Acesta a dezvăluit cu ce s-a ales fiecare copil după ce regina muzicii lăutărești s-a stins din viață.
Gabi Luncă a fost una dintre cele mai iubite artiste din România, așa că multă lume a rămas îndurerată după ce aceasta și-a încheiat treburile lumești. Unicul său fiu a decis să ofere primele detalii despre averea pe care mama lui a lăsat-o în urmă.
Iubita artistă de muzică lăutărească a avut grijă să strângă mulți bani pentru familia sa, adunând o adevărată avere de-a lungul carierei sale explozive. Copiii săi, Emanuel, Estera, Sara și Rebecca au acces la tot ce a lăsat mama lor, regretata vedeta asigurându-se că ei o să primească tot ce le trebuie.
Ba chiar, fiul lui Gabi Luncă a mărturisit că mama lui a cumpărat o casă în Capitală, ce a fost vândută ulterior. Bani strânși de pe imobil i-au primit copiii vedetei pentru că aceasta își dorea ca fiecare să aibă propria locuință și mașină.
„Înainte să mă nasc eu, mai bine de 50 de ani în urmă, mama mea a cumpărat o casă în Sectorul 1. Această casă a fost demolată și s-a făcut o vilă în locul ei și în anul 2008 a fost vândută.
După ce s-a vândut această casă, mama mea, Gabi Luncă, a dat toți banii mie și celorlalte trei surori ale mele. A zis așa că fiecare dintre voi trebuie să aibă un apartament, mașină și bani.”, a explicat Emanuel Onoriu la Antena Stars.
Toți copiii artistei au rămas cu locuințe, bani și mașini. Emanuel Onoriu, fiul lui Gabi Luncă, a decis, alături de surorile sale, să investească sumele de bani primite din partea mamei pentru a construi un imobil cu două etaje în care toată familia să își găsească locul.
„Împreună cu sprijinul surorilor mele am reușit să construiesc un imobil, un parter plus două etaje, pe care încă nu l-am finalizat, urmează să mai cheltui niște bani și fiecare dintre noi frații va avea din această construcție câte un apartament.
În concluzie, eu am rămas cu două apartamente, surorile mele cu câte un apartament, mașini și bani.”, a mai spus Emanuel Onoriu.