Gabriela Firea tinde să devină cel mai important și popular membru al Partidului Social Democrat. Din această poziție, a atacat luni PNL-ul și pe Răzvan Sava, primarul intermar de la care a primit șefia Capitalei.
În seara de luni, 16 decembrie, Gabriela Firea a susținut o conferință la care a fost validată la conducerea PSD București. Deși are câțiva ani la Primăria Capitalei, social democrata a insistat pe faptul că toate problemele pe care le întâmpină la primărie sunt, de fapt, cauzate de liberalii care au fost înaintea ei la conducerea Bucureștiului.
Într-un discurs destul de stufos, Firea le-a adus aminte bucureștenilor faptului că ea nu a preluat mandatul de la Oprescu, ci de la Răzvan Sava. Din cauza ”răului” pe care l-a făcut acestea, Gabriela Firea a avut nevoie de un an și jumătate să ”deblocheze instituția”. Într-un moment de aroganță deplină, ea a spus că, la ora actuală, primește lecții doar de la primarii din Paris, Londra, Praga sau Viena, nu de la primari din orașe cu câteva zeci de mii sau 150 de mii de locuitori.
În întregul discurs însă, accentul s-a pus pe responsabilitatea liberalilor. Ei au blocat toate proiectele mari de infrastructură din Capitală, în opinia lui Firea.
„Să nu uităm, eu am preluat ștafeta de la un primar general PNL. Se creează o confuzie, și anume că aș fi preluat ștafeta de la domnul Oprescu, nu. Aproape un an de zile Bucureștiul a avut primar general PNL, Răzvan Sava (n.r. – primar interimar după arestarea lui Sorin Oprescu). (…) Dar într-un an de zile s-a blocat totul în București, toate marile investiții și din spitale, și în infrastructură, și din domeniul mobilității, și din Educație, și din protecția mediului. (…) Mi-a trebuit un an și jumătate să dezgheț toate șantierele și toate investițiile din domeniile pe care le-am menționat anterior. Asta a însemnat dreapta în București”, a menționat Gabriela Firea, care și-a enumerat apoi „performanțele”.
În același context, a atras atenția asupra faptului că singura inspirație pentru ea vine de la capitalele europene dezvoltate. „Este adevărat, noi avem capitale europene după care ne ghidăm, de aceea nici nu doresc să primesc lecții de la oameni care au condus orașe de 20-30.000 sau 150.000 de oameni, pentru că noi administrăm un oraș cu 4.000.000 de locuitori. Primim exemple, sunt bin venite, și chiar lecții, dar de la primarul Parisului, primarul Londrei, primarul din Praga, din Viena, nu de la primarii respectivelor localități care au 100 de străzi, noi avem peste 5000 de străzi. Ca să înțelegem dimensiunea, să înțelegem unde ne aflăm”, a adăugat Firea.