Fiica Biancăi Drăgușanu a împlinit 4 ani. Ce petrecere frumoasă a primit Sofia, de ziua ei!

de: Ioana Bucur
27 09. 2020

Petrecere de cinci stele pentru fiica Biancăi Drăgușanu! Frumoasa Sofia a împlinit, sâmbătă, 4 ani. Cum a sărbătorit cea mai controversată familie din showbiz? Mesajul emoționant pe care Victor Slav l-a transmis fetiței sale.

Petrecere desprinsă din basme pentru Sofia, fiica Biancăi Brăgușanu

La fel ca orice mamă, Bianca Drăgușanu nu lasă nimic să stea în calea fericirii fiicei sale. Sâmbătă, micuța Sofia a împlinit patru ani, iar momentul a fost sărbătorit cu o petrecere desprinsă parcă din basme. Vedeta a postat, pe o rețea socială, primele imagini de la eveniment. Baloane, rochii de prințese și mult roz. Este clar că Sofia a avut parte de o zi de naștere la care toate fetițele visează.

„La multi ani, Sofia! Te iubim, prințesa noastră”, a fost mesajul transmis de Bianca Drăgușanu alături de fotografiile în care apare alături de fiica sa și de Alex Bodi.

Fiica Biancăi Drăgușanu a împlinit 4 ani. Ce petrecere frumoasă a primit Sofia, de ziua ei!

Victor Slav, mesaj emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis Sofiei?

La scurt timp după Bianca Drăgușanu, tatăl Sofiei, Victor Slav, a publicat o imagine emoționantă cu fiica sa. Cu o fundiță ca a lui Minnie Mouse desenată pe frunte și micuța sărbătorită a fost surprinsă bucurându-se în timpul petrecerii.

„La multi ani sufletul meu frumos si bun️Tati te iubeste mult!”, a scris Victor Slav, pe Instagram

Fiica Biancăi Drăgușanu a împlinit 4 ani. Ce petrecere frumoasă a primit Sofia, de ziua ei!

Bianca Drăgușanu a cerut ajutor înainte de ziua de naștere a fiicei sale

Petrecerea de ziua de naștere a Sofiei a fost un proiect la care Bianca Drăgușanu s-a implicat trup și suflet. Se pare că tematica cu unicorni nu ar fi fost completă fără o cabină foto în care invitații să imortalizeze cele mai amuzante momente. Pe rețeaua socială, vedeta a arătat-o pe Sofia la atelierul ei de creație vestimentară, unde urma să îi fie făcută rochița. Cu câteva zile înainte de marele eveniment, blonda a cerut ajutor, într-un story publicat pe Instagram.

„Mi-am dus dulceața la grădi. Bine, înainte de grădi am fost la atelier, pentru că mă pregătesc de ziua ei intens. Sâmbătă face patru ani și facem mare petrecere cu unicorni. Mi-aș dori să am la ziua ei o cabină foto, pentru că vreau să ne facem cele mai frumoase amintiri împreună”, a spus ea pe Instagram.