Doctorii de la un spital din Iași au efectuat o intervenție unică la nivel național. Este un eveniment special în medicina românească. Echipa medicală de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” au efectuat o operație pentru a extirpa o tumoră medulară. Pacienta este o tânără în vârstă de 21 de ani.
Intervenția medicilor nu a fost una ușoară deloc, dar cu siguranță le-a oferit o satisfacție profesională uriașă. Operația efectuată de către aceștia este unică deoarece s-a folosit acidul 5-ALA, sau denumit și acidul 5- aminolevulinic. Acest acid ajută în evidențierea celulelor tumorale. Aceste celule sunt fixate la nivelul măduvei spinării. Medicii au apelat aparatură specială. Pentru a garanta succesul operației, aceștia au folosit o lumină albastră/violet, cu o lungime a undei de 400 nm. În acest mod, s-au putut delimita zonele sănătoase de celule canceroase.
„Viața pacientei de 21 de ani a fost salvată utilizându-se pentru prima dată atât în Spitalul Clinic de Urgență «Prof. Dr. Nicolae Oblu» Iași, dar și în România – acidul 5-aminolevulinic (5-ALA) la nivelul măduvei spinării. Este vorba despre o substanță de contrast care se fixează pe celulele tumorale, delimitând mult mai ușor tumora de țesutul sănătos din jur. Acest lucru este posibil datorită faptului că această substanță se fixează numai pe celulele tumorale, având capacitatea de a emite florescență când se folosește o lumina specială, lumina albastră/violet, cu o lungime a undei de 400 nm. Am reușit să îndepărtăm tumora medulară prin terapia moleculară.”
Conform doctorilor, operația tinerei de 21 de ani a durat câteva ore. Din fericire, intervenția chirurgicală a fost un real succes. Acesta este primul caz de specialitate din țara noastră în care s-a efectuat o astfel de intervenția chirurgicală. La nivelul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, acidul 5 – aminolevulinic este utilizat frecvent. El este folosit ca și protocol standard de rezecție a glioamelor în diferite tipuri de tumori.
„Intervenția chirurgicală a durat câteva ore și a fost un real succes. Este primul caz raportat în literatura de specialitate din țara noastră, în care s-a practicat pentru prima data o astfel de intervenție chirurgicală.
Cred că toate eforturile care s-au depus în ultimii ani au reuşit să atingă scopul pentru care spitalul a fost creat, acela de a salva vieţi omeneşti. Bolnavul este centrul echipei medicale, el este prioritar și de aici rezultă calitatea vieții pacientului, concept important la nivelul Spitalului de Neurochirurgie din Iași. Fiecare secundă câştigată pentru viața unui pacient este importantă», a declarat Șef Lucrări, dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență «Prof. Dr. Nicolae Oblu»”, se arată în mesajul emis de instituția medicală.