29 aug. 2023 | 19:46

„Este o mare lovitură, am muncit 20 de ani”. Simona Halep este devastată de faptul că o să „dispară” din clasamentul WTA

News
„Este o mare lovitură, am muncit 20 de ani”. Simona Halep este devastată de faptul că o să „dispară” din clasamentul WTA
Simona Halep nu o să mai apară în clasamentul WTA, după US Open 2023

Simona Halep este foarte dezamăgită că din cauza scandalului de dopaj nu a mai jucat tenis de aproape un an. A pierdut bani și trofee, dar și punctele din clasamentul WTA din care va fi „ștearsă” după turneul de la US Open 2023. Jucătoarea de tenis a acordat primul interviu presei din România și a spus clar că nu se gândește să se retragă din sport.

Simona Halep, devastată de faptul că o să dispară din clasamentul WTA

Simona Halep a acordat un interviu emoționant în care a spus că nu se gândește să se retragă, deși în acest moment este suspendată provizoriu, în urma acuzațiilor de dopaj. Este prima apariție în presă din România, după ce a fost acuzată că a folosit Roxadustat, un medicament aflată pe lista interzisă a Agenției Mondiale Anti-Doping. A fost suspendată pe data de 7 octombrie, dar ultimul meci l-a jucat pe 29 august 2022. În momentul în care s-a declanșat scandalul se afla pe locul 9 WTA, iar acum a ajuns pe 1138. După US Open o să piardă și ultimele puncte și o să dispară din acest clasament al jucătoarelor profesioniste. Competiția se desfășoară în perioada 28 august – 10 septembrie.

„Contează mental, cred, mai mult, și emoțional. Faptul că nu mai exist în clasament este o mare lovitură! Am muncit 20 de ani ca să construiesc acest clasament, an de an, fără pauză”, a declarat Halep, care a fost de două ori pe primul loc în acest clasament pe care l-a condus în 68 de săptămâni.

Simona Halep nu se gândește la retragere

Simona Halep a fost audiată la finalul lunii iunie de judecătorii tribunalului Sport Resolutions, dar nu a primit încă un verdict, iar avocații i-au transmis că luna aceasta să nu mai aștepte niciun răspuns. Este însă încrezătoare că va primi o decizie care o va lăsa să joace tenis.

„O să revin pe teren pentru că îmi place foarte mult să joc tenis în continuare și am o motivație interioară. Acolo îmi e locul și cred că trebuie să mă opresc atunci când eu vreau, nu în alte situații. Cred că o să fie un moment greu retragerea din tenis și vreau să fie așa cum simt eu.

Privesc viața altfel, a fost brutală viața anul acesta, dar ceea ce nu te doboară te face mai puternic. Consider că sunt mai puternică emoțional, mult mai stăpână pe ceea ce ține de tot ce e în jurul meu.

Mi-am dat seama ce fel sunt unii oameni, ce fel e lumea și cred că mai am de învățat din această experiență neplăcută. Dar cred că am învățat destul și sunt liniștită că pot face mai multe schimbări”, a mai spus campioana de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019, în interviul din Eurosport.

Simona Halep a fost audiată de tribunalul Sport Resolutions și a trebuit să dea explicații în legătură cu două acuzații: dopajul cu Roxadustat și „iregularitățile” din pașaportul biologic, ceea ce înseamnă, practic, o nouă acuzație de dopaj.

Digisport.ro
Frumusețea noului format Champions League: Celtic pe 2, Barcelona pe 23! Clasamentul complet după prima etapă
Stirile PROTV
Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
PlaySport
Apariție INCREDIBILĂ a Iriney Shayk! Cum a fost surprinsă pe stradă fosta lui Cristiano Ronaldo
Ego.ro
Cine este tatăl copilului Ancăi Dumitra? Diferența de vârstă imensă dintre cei doi
ProActual
Afacerile în care David Popovici vrea să investească: „Mi-ar plăcea și mi-aș dori”! Cum vrea să-i ajute pe români
EVZ.ro
Pensie de nabab în România. Câștigă mii de euro lunar
Spynews.ro
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări răpitoare, cangur și alte exemplare exotice
PRO TV
Ce tratament pentru cancer ar fi urmat Kate Middleton, pe ascuns, în Statele Unite. ”Nu a fost chimioterapie”. Familia Regală neagă tot
Adevarul
Președintele CCR, Marian Enache, s-a căsătorit la 70 de ani. Ce funcții importante ocupă noua sa soție
BZI.ro
Voluptoasa Maria Tebieș, de la Insula Iubirii, a spus cum vrea să fie viitorul iubit! Ispita nu a fost încântată nici de Dany Boy și nici de Cornel
Sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Viva.ro
Ce se observă pe chipul Biancăi Drăgușanu când renunță de tot la machiaj! Chiar ea a recunoscut că e grav
Parteneri
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a spus totul despre adolescenți
Redactia.ro
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc răspunsul corect
Click.ro
O femeie care primea zilnic peste 100 de apeluri cu număr ascuns a descoperit că cel care o suna era soțul ei. Explicația bărbatului
Digi24
S-a aplecat și S-A VĂZUT TOT: Corina Bud, FĂRĂ lenjerie! Fanilor nu le-a venit să creadă că a apărut AȘA
Vocea.biz
Cum a aflat Victor Slav că iubita lui, Selina, l-a înșelat. S-a întâmplat înainte de Asia Express!
Unica.ro
Soarta misterioasă a aurului lui Ceaușescu. Ce s-a întâmplat cu o avere colosală
EVZ.ro
Bogdan de la Ploiești a anunțat despărțirea de Cristina Pucean! „Nu a fost vorba de trădare, înșelat”. De ce ar fi ajuns la separare din nou
Spynews
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Capital.ro
Ea are 27 de ani, el are 57 și tocmai au anunțat că vor deveni părinți: „Mama te așteaptă…”. Vedeta abia a divorțat anul trecut
Avantaje
TRUMP scoate ATU-UL campaniei! ÎNTÂLNIREA surpriză care îl va ÎNFURIA pe PUTIN
Mediaflux
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări răpitoare, cangur și alte exemplare exotice
Spynews.ro
Zodii ale căror vieți se îmbunătățesc semnificativ înainte de sfârșitul lunii septembrie 2024. Succesul bate la ușa lor
Realitatea.net
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro