25 sept. 2018 | 18:52

De ce referendumul anti-gay le dă zi liberă elevilor din București

Social
De ce referendumul anti-gay le dă zi liberă elevilor din București

Elevii din București vor fi liberi vineri, pe 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației, conform unui anunț de la Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

„În conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă unic […] încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ […] unităţile de învăţământ vor marca prin activităţi specifice ziua de 5 octombrie – Ziua Educaţiei şi ziua de 5 iunie – Ziua învăţătorului”, se arată în contractul încheiat între MEN şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ.

„[…] În Municipiul Bucureşti, prin contractele colective de muncă încheiate la nivelul inspectoratelor şcolare, în cadrul comisiilor paritare, ziua de 5 Octombrie a fost declarată nelucrătoare”.

Încă nu se știe dacă școlile în care vor fi secții de votare vor fi închise și luni, pe 8 octombrie, în vederea reamenajării sălilor de clasă. Este posibil ca programul de luni să sufere modificări.

„Unităţile de învăţământ prin consiliile de administraţie vor lua decizia modificării programului de curs astfel încât să se desfăşoare ore, chiar dacă reduse ca timp, şi să nu mai fie nevoiţi să recupereze”, a declarat Mariana Manea, purtător de cuvânt la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, pentru Mediafax.

Același contract menționat mai sus, încheiat între MEN şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, arată că elevii din București vor mai avea liber și în primele două zile din 2019, în prima, a doua și a treia zi de Paști, de Ziua Muncii, în prima și a doua zi de Rusalii, de Adormirea Maicii Domnului, de Ziua Mondială a Educației, de Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, de Ziua României și în cele trei zile de Crăciun.

Și în județul Bihor ar putea fi suspendate cursurile cu o zi înainte de referendum, conform portalinvatamant.ro. Prefectul Ioan Mihaiu a explicat posibilitatea unei asemenea de ciziei în cadrul Comisiei Tehnice Județene și a Grupului tehnic de lucru.

„Sunt foarte multe probleme care sunt destul de greu, aproape imposibil de rezolvat de vineri după amiaza până sâmbătă dimineața”, a zis el. „La toate alegerile anterioare, care aveau loc duminică, exista o zi întreagă liberă, sâmbăta, și de vineri după-amiaza exista timp suficient. În aceste condiții însă, timpul este extrem de scurt […]. Sperăm că această problemă se va pune la nivel național și că în cursul zilei de vineri vor fi suspendate cursurile, astfel încât de joi după amiaza să putem începe activitatea”.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cum dau autoritățile apă la moară fanilor teoriei conspiraționiste Chemtrails
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
Restructurări masive în 2025. Se anunță un an nebun. Toată lumea strânge cureaua
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
ALERTĂ AERIANĂ în România! Armata a DETECTAT o ȚINTĂ de mici dimensiuni
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro