20 sept. 2018 | 13:43

Evenimentul care o să arunce traficul din București în haos azi

Știri generale
Evenimentul care o să arunce traficul din București în haos azi

În seara zilei de 20 septembrie, traficul din centrul Bucureștiului s-ar putea îngreuna din cauza unui eveniment organizat de Primăria Capitalei.

După ce au fost reabilitate și modernizate, fântânile din Piața Unirii vor fi redeschise în cadrul unei ceremonii de inaugurare care se anunță a fi un spectacol multimedia pe care îl vei putea vedea gratis, dar ar trebui să-ți lași mașina acasă.

Chiar dacă nu te interesează noile fântâni de la Unirii, cu siguranță o să rămâi blocat în traficul din acea zonă în intervalul orar 16:00 – 23:00, din cauza unor „închideri planificate” a zonei, după cum anunță aplicația Waze.

Simfonia apei, cum a fost denumit evenimentul, va începe la ora 20:00 la scena montantă în Parcul Unirii, pe acordurile Orchestrei Simfonice Bucureşti, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, alături de pianistul Ştefan Doniga şi de dansatorii Ana Vişan şi Bogdan Iacob din cadrul Gigi Căciuleanu Dance Company.

Începând cu ora 21:00, vei porni într-o călătorie prin șapte lumi care vor vorbi despre România: lumea apei, a focului, a pământului, a aerului, lumea vegetală şi lumea Centenarului, potrivit anunțului făcut de Muncipalitate.

„Mă bucur că exact înainte de începerea Zilelor Bucureştiului, eveniment prin care se aniversează 559 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului, precum şi împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, unul din reperele Capitalei României – fântânile din Piaţa Unirii – se redeschid, după un proces de modernizare şi reabilitare derulat de Apa Nova. În urma modernizării, fântânile din această zonă vor deveni un punct central de atracţie urbană, ce va oferi bucureştenilor şi turiştilor spectacole de apă, lumini şi muzică”, a declarat Gabriela Firea, primarul Capitalei.

Au fost reabilitate și modernizate toate cele 17 fântâni arteziene, din Piața Unirii, ca obligaţie prevăzută în contractul de concesiune încheiat între Municipalitate şi Apa Nova Bucureşti. Reabilitarea fântânilor face parte dintr-un program din fonduri proprii ale Apei Nova, cu o investiţie iniţială de aproape șapte milioane de euro.

Toate echipamentele au fost instalate în bazinele şi structurile deja existente, elementul sculptural central fiind păstrat şi integrat în noul design.

Fântâna centrală din Piata Unirii are integrate patru „ecrane de apă” orientate spre cele patru puncte cardinale, pentru a crea o platformă multimedia imensă pentru videoclipuri, dar şi proiecţii laser, dispunerea ecranelor de apă oferind un efect tridimensional unic în Europa.

Acum, sistemul monitorizat complet digital permite controlul oricărei unităţi individuale din întregul complex de 44 de fântâni independente dispuse pe o distanţă de 1,4 kilometri, de la Piaţa Alba Iulia până la Piaţa Constituţiei.

Chiar dacă ratezi spectacolul din această seară, îl vei putea vedea mereu începând cu 28 septembrie, în fiecare vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20:00 – 21:00, atât cât vremea va permite.

PlaySport
Ireal! Uriașul Gațu a divorțat la 78 de ani și s-a cuplat cu menajera, mai tânără cu 25 de ani: Cum arată femeia care i-a luat mințile campionului mondial
Ego.ro
Larisa Popa a încins internetul! E din ce în ce mai îndrăzneață. Ireal cum s-a putut fotografia
Digi24
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut niciodată operația de separare
Cancan.ro
Lovitură de teatru! Andreea nu a fost singura victimă a lui Mirel. Declarații incendiare
GSP.ro
Cristian Gațu a recunoscut relația cu menajera familiei » S-a afișat în public cu femeia cu 27 de ani mai tânără decât soția lui: „Nu mă simt vinovat”
Stirile PROTV
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Romania TV
Mirela Retegan a părăsit România după scandalurile repetate din Gaşca Zurli
Capital.ro
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
EVZ.ro
Prințul Harry, presat de Meghan să se împace cu Familia Regală. Este un interes la mijloc
Adevarul
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
BZI.ro
Scandal cât casa la Gașca Zurli: Angajații Mirelei Retegan aveau salarii mizerabile!
Spynews.ro
Vești proaste pentru români! Biletele de tren se scumpesc de la 1 aprilie 2024
Libertatea.ro
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Sport.ro
FOTO Imaginea pentru care 'cea mai sexy femeie' din lume a primit peste 100.000 de euro: "O adevărată zeiță!"
Impact.ro
ȘOC! Cum arăta Gabriela Firea acum 20 de ani. Imaginile pe care SIGUR le-ai uitat
Parteneri
Imaginile care fac înconjurul României: Primar PNL prins cu amanta pe câmp. "Ce faci, domn primar? Este zi de post azi"
Redactia.ro
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Digisport.ro
11.000 de soldați români, trimiși la moarte sigură de un general rus: „Nu am crezut că sunteți atât de proști!” Povestea terifiantă a bătăliei de la Oarba de Mureș
Click.ro
Primele imagini cu Gianina Crișan, iubita lui Pescobar, după ce a născut! Cum s-a filmat tânăra la două săptămâni de când a devenit mamă
Viva.ro
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Digi24
Putin avertizează că Rusia va doborî toate avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt folosite din țări terțe, ele devin ținte legitime
Digi24
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit! Ea și sora ei vor să devină mame
Unica.ro
Vine vara! Vreme de plajă în multe zone ale țării
EVZ.ro
Cum încearcă familia lui Mirel Dragomir să se dezică de el, după ce a ucis-o pe Andreea. Gesturile prin care au dat de înțeles că l-au ”abandonat”
Spynews
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
Capital.ro
Categoriile de pensionari care vor fi afectate de noua lege. Dumitru Costin, BNS: "Ei vor avea pensii mai mici"
Antena 3
Antonia a renunțat la haine și a pozat provocator. Viitoarea soție a lui Alex Velea a făcut furori
TV Mania
A împlinit 69 de ani, dar cu greu i-ai putea da mai mult de 40 de ani. O mai recunosti?
Avantaje
ANAF va CONTROLA familiile! Pe 15 aprilie încep VERIFICĂRILE
Mediaflux
Vești proaste pentru români! Biletele de tren se scumpesc de la 1 aprilie 2024
Spynews.ro
Testul de atenție pe care numai geniile îl rezolvă: găsește ardeiul desenat!
Realitatea.net
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Antena 1
Rușii, nervoși că baza Kogălniceanu se extinde: 'Va fi prima țintă'. Ne pregătim de război?
Shtiu.ro