20 sept. 2018 | 10:59

Cum s-a asigurat PSD că dacă e ceva de furat la referendum se poate fura

Politică
Cum s-a asigurat PSD că dacă e ceva de furat la referendum se poate fura

În timp ce propagandele anti-familie și anti-gay circulă în spațiul public, referendumul se apropie, dar se scapă din vedere lucruri esențiale. Unul dintre ele este că PSD și Guvernul au lăsat cale liberă fraudelor electorale.

Indiferent dacă vrei să votezi “Da” sau “Nu” la referendumul anti-gay din 6 -7 octombrie, trebuie să ai în vedere faptul că Guvernul Dăncilă nu va mai utiliza sistemul electronic care ar trebui să prevină fraudele la alegeri, indiferent care ar fi subiectul lor. Cu alte cuvinte, o să votăm ca înainte de ‘89, iar voturile se vor număra tot ca atunci.

Unii ar putea să conteste și sistemul electronic de numărare a voturilor, dar mai bine cu el decât fără el, doar suntem în secolul XXI, membri ai Uniunii Europene și când ai posibilitatea să folosești toate mijloacele necesare pentru a crește încrederea alegătorilor, ai tuturor, indiferent ce tabără apără, atunci este onest să fie puse în aplicare.

Sistemul electronic a înlăturat orice suspiciune de fraudă electorală la alegerile locale şi parlamentare din 2016, dar, apoi, coaliția PSD-ALDE a modificat Legea referendumului în Parlament, ca să-l elimine pe Klaus Iohannis din procedura de organizare.

Deși i s-a cerut Parlamentului reintroducerea sistemului electronic, acest lucru nu s-a întâmplat. Legea referendumului a fost asumată de senatorul PSD Șerban Nicolae, care e de negăsit când vine vorba de a da explicații cu privire la “neglijența” Parlamentului.

Chiar și așa, problema putea fi remediată dacă Guvernul Dăncilă ar fi emis o Ordonanță de Urgență, prin care să fie modificată legea, dar este prea târziu.

„E prea târziu ca legea să fie modificată prin OUG. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) are nevoie de 120 de zile pentru a instala sistemul electronic“, a declarat pentru Adevărul Daniel Barbu, președintele Autorității Parlamentare Permanente.

Adevărul a investigat situația și, se pare că nu e nevoie de o perioadă atât de îndelungată pentru pregătirea sistemului în întreaga țară, ci de 60 de zile.

„Pentru implementarea măsurilor tehnice de care STS este responsabil, respectiv punerea în funcţiune a sistemului informatic central, adaptarea aplicaţiilor software conform cerinţelor operaţionale necesare desfăşurării referendumului şi instalarea sistemului de comunicaţii la nivelul celor aproximativ 18.600 secţii de votare prevăzute a se organiza, estimăm o perioadă de 60 de zile“, ar fi declarat reprezentanții STS pentru sursa citată.

Exact de 60 de zile a fost nevoie și pentru alegerile parlamentare din 2016.

În plus, referendumul nu e o prioritate apărută recent. Se vorbește despre el de mult timp, iar Guvernul a exprimat mereu poziția potrivit căreia referendumul este o prioritate pentru toamnă. Premierul a avut mult timp la dispoziție să emită OUG, dar n-a făcut-o. Decizia trebuia luată înainte de vacanța parlamentară.

Parteneri
Iubita lui Silviu Prigoană, dezvăluiri incendiare după moartea milionarului. Ce decizie au luat copiii afaceristului
Redactia.ro
Ce puneau străbunii în piure, ca să iasă alb, pufos și savuros. Rețeta clasică din anul 1966
Click.ro
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu Rusia
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Băieții cei mari au făcut 'fortăreață' în jurul tatălui lor. Cum l-au onorat pe Silviu Prigoană în ultimul lui drum spre casă
Unica.ro
Cine va primi pensia de 12.000 de euro a lui Prigoană
EVZ.ro
Fiica lui Ioan Crișan, acuzată că ar fi plănuit asasinarea tatălui ei, și cei doi complici au fost arestați preventiv. Cum a motivat instanța decizia, după ce în octombrie toți trei au fost eliberați
Spynews
Statul îți vrea banii. Închisoare dacă nu plătești. ANAF a dat ordin
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
Pensiile vor fi ÎNGHEȚATE în 2025! S-a aflat ADEVĂRUL!
Mediaflux
Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns: „Cum să duci doi copii, noaptea, într-un cimitir?”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro