Elena Marin de la Survivor România 2021 e devastată, după ce colegii ei din echipa Faimoșilor au nominalizat-o în urma înfrângerii pe care au suferit-o în fața Războinicilor. Iubitul ei i-a transmis un mesaj după acest moment dificil în care dansatoarea s-a trezit în pericol de a fi eliminată din competiție.
După ce a fost nominalizată de coechipierii ei la ”Survivor România 2021”, Elena Marin a spus că se aștepta să fie votată. Dansatoarea și-a atras unele antipatii după ce a avut dispute cu unii dintre colegii ei. Totuși, ea are o mare speranță.
”Da, mă așteptam, dar în același timp cred foarte mult în Dumnezeu, fiecare dintre noi are un parcurs. Am venit la această emisiune să îmi urmez visul, lupt până la capăt și cred că Dumnezeu are grijă de toate. Mă bazez foarte tare pe ceea ce s-a văzut acasă, de dreptate. În continuare, chiar dacă îmi plânge sufletul, visez să câștig Survivor România 2021, Dumnezeu știe cum le așează”, a spus Elena Marin.
La puțin timp după ce a fost nominalizată și pusă în pericolul de a fi eliminată de la ”Survivor România 2021”, Elena Marin a primit un mesaj de la logodnicul ei. Bărbatul a încurajat-o pe dansatoare cu câteva cuvinte frumoase, deși ea a făcut cunoscut faptul că între ei doi au existat discuții referitoare la faptul că el nu o va aștepta să se întoarcă din Republica Dominicană.
”Dacă e să vii acasă, vii pentru că viața ți-a pregătit ceva și mai frumos. Binele învinge întotdeauna răul”, a fost mesajul pe care i l-a transmis Elenei Marin logodnicul ei, urmând ca publicul să decidă cine va pleca acasă dintre ea și Roxana Nemeș.
Elena Marin a fost făcută să plângă de Zannidache, care i-a spus cuvinte urâte, în urmă cu câteva săptămâni, iar recent a fost jignită de Sebastian Chitoșcă. Totul a pornit de la faptul că ea s-ar fi lăudat spunând că este o femeie responsabilă și că are grijă și de colegii ei, amintind că-i face patul și-i aranjează hainele lui Cătălin Moroșanu, care doarme lângă ea.
”Pot să te întreb ceva? Ești o femeie asumată? Îți asumi că ieri când te certai cu Zanni i-ai spus să-l întrebe pe Moroșanu despre ce fel de femeie ești că îi faci patul în fiecare seară și îi aranjezi hainele? Ești cea mai joasă speță de persoană dacă spui nu.”, a declarat Sebastian Chitoșcă, potrivit wowbiz.ro.