Un fan al jucătoarei de tenis Simona Halep a mărturisit cum succesul și atitudinea acesteia au jucat un rol important în lupta lui cu depresia. El susține că Simona Halep este unul dintre motivele pentru care încă trăiește. Astfel, pagina de Instagram WTA România a prezentat povestea unui fan care a vorbit despre impactul jucătoarei de tenis în depășirea celor mai dificile momente din viață.
Fanul căruia Simona Halep i-ar fi salvat viața, după ce a supraviețuit la trei tentative de sinucidere, a ales să rămână anonim. Totuși, el și-a spus povestea:
„E timpul să devin emotiv. A fi chiar și un mic punct în mintea Simonei Halep, prin intermediul WTA România, înseamnă atât de mult pentru mine. Ea nu va ști niciodată cât înseamnă pentru mine sau cum mi-a salvat pur și simplu viața, doar pentru că ea este o persoana fericită și bună.
Este uimitor simplul fapt că ea știe că exist. Da, ea este doar o jucătoare de tenis și eu sunt doar un fan. Dar fericirea ei și rezultatele impresionante pe care le-a obținut m-au ajutat foarte mult.
Privirea ei și a celorlalți români m-a ajutat cu depresia mea. Cred, cu adevărat, că ea reprezintă un motiv important pentru care sunt și astăzi aici. Am supraviețuit la 3 tentative de sinucidere de-a lungul anilor.
Sufăr de o depresie foarte gravă și de anxietate socială. Dar unul dintre lucrurile pe care le folosesc în încercarea de a ieși din vremurile astea întunecate este să mă uit la Simona.
Fericirea și pozitivismul ei, în general, sunt o sursă de inspirație. Am poze cu ea pe pereții casei mele, cu turneele și Grand Slam-urile câștigate și cu distracția de la antrenamentele ei.
Nu doar pentru că sunt un fan, dar pentru că îmi place să mă uit la ele, să am ceva frumos și fericit la care să mă uit când sunt în cele mai grele momente. Așa că, pentru ea, o sportivă foarte faimoasă, să acorde orice atenție la ceva în care am pus atât de multă dragoste și timp, înseamnă foarte mult.
Nu o fac pentru a-i capta atenția, este doar cireașa de pe tort. O fac pentru că mă face fericit și cred că ea poate spune și aprecia asta”, a fost declarația fanului, care a fost postată pe contul de Instagram WTA România.
Simona nu a rămas indiferentă la un astfel de mesaj, așadar a reacționat imediat. Simona Halep i-a dat un răspuns emoționant.
„Este foarte emoționant, fără doar și poate. Sunt foarte fericită că tenisul meu te-a putut ajuta în aceste momente dificile. Cu toții avem și clipe grele, dar important este să zâmbești și să ai încredere, indiferent cât de rău te simți.
Viața este un dar, așa că obține maximum din ea, indiferent ce se întâmplă. Așa cum am spus mereu, niciodată să nu cedezi!”, a răspuns Simona Halep pe contul său de Instagram.
Jucătoarele Gabriela Ruse și Irina Begu au fost printre persoanele care au dat like după ce Simona Halep a distribuit postarea celor de la WTA România.