Edi Iordănescu va fi selecționerul României. Oficial, când se semnează actele

Edi Iordănescu va fi selecționerul României. Oficial, când se semnează actele
Edi Iordănescu negociază cu FRF

Plecarea lui Mirel Rădoi de la cârma Naționalei a generat o adevărată criză. FRF a negociat în stânga, și în dreapta. În cele din urmă, după eșecul cu Boloni, Burleanu se pare că a luat o decizie. Viitorul selecționer ar putea fi Edi Iordănescu, care i-ar călca pe urme tatălui său. Generalul Iordănescu devenea antrenorul Naționalei exact la aceeași vârstă, 43 de ani. În aceste zile Edi Iordănescu negociază termenii contractului cu FRF, rămânând să fie făcut și anunțul oficial

FRF în corzi. Uite selecționerul, nu e selecționerul

Eșecurile din ultima campanie de calificare la CM din Dubai, l-au determinat pe Mirel Rădoi să plece de la Echipa Națională. Odată cu plecarea lui a început criza, iar Federația de mai bine de două luni a fost în criză. Primele zvonuri vorbeau de plecarea lui Dan Petrescu de la CFR și preluarea echipei, dar s-a dovedit a fi doar o alarmă falsă.

Ulterior, confirmat de altfel de Răzvan Burleanu, a fost luat în atenția FRF fostul antrenor al lotului U21, Adi Mutu. Dar, nici în acest caz Răzvan Burleanu nu a avut noroc, Mutu semnând cu Craiova 1948. Pe lista de propuneri a apărut și numele fostului internațional, Loți Boloni, cu care de altfel FRF a negociat, dar când a venit vorba de bani, lucrurile s-au poticnit.

Playsport relata zilele trecute de abordarea FRF a lui Edi Iordănescu, deși avea mici șanse de a fi ales ca viitor selecționer. Numai că, lucrurile au evoluat în bine, între cele două părți.

Edi Iordănescu negociază cu FRF

Dacă ar fi să ne luăm după declarațiile directoruli tehnic, Mihai Stoichiță, căutările s-au încheiat, iar Edi Iordănescu este alegerea Federației. De altfel, Edi Iordănescu, împreună cu Mihai Stoichiță, au vorbit cu presa, confirmând faptul că s-a discutat, negociat. Sngurul lucru care a mai rămas de stabilit, este când se va face anunțul oficial, din partea FRF.

„Sunt perspective foarte importante și e posibil să se materializeze. Vedem. Sunt șanse foarte mari, mai multe detalii vă dă nea Mihai, poziția Federației contează cel mai mult.

Eu tot ce pot să spun e că îmi doresc foarte mult. De-asta sunt aici.  Deocamdată să se oficializeze, apoi pot să spun. Doamne ajută să ne calificăm la Euro!, a comentat Edi Iordănescu.

După aceste informații s-a mai aflat și faptul că, alături de Edi Iordănescu ar mai veni pe banca tehnică Ilie Dumitrescu sau Cesare Prandelli. Surse apropiate spun că Edi Iordănescu ar fi bătut palma cu Răzvan Burleanu pentru o sumă cu 5.000 de euro mai mic, decât cea cerută de Loți Boloni.

imediat după declarațiile date de Edi Iorndănescu, a venit rândul directorului tehnic, Mihai Stoichiță, care a declarat presei:

„În principiu, am pus la punct toate treburile. Marți urmează să fie acordul final. Contractele sunt confidențiale. Nu pot să vă spun nici ce am vorbit cu Loți, nici ce am vorbit cu Edi.  Lucrurile vor fi limpezi când voi vedea contractul semnat și ștampilat.

Credeți că numai treburile astea le am, să stau în discuții și negocieri?! Mai sunt și altele de rezolvat. Eu zic că marți se va finaliza (n.r. discuția cu Edi Iordănescu). Nu pot da un procent acum. Obiectivul e Campionatul European. Se va prelungi automat un eventual contract, dacă ne calificăm la EURO”, a spus directorul tehnic al naționalei, Mihai Stoichiță.

Rămâne ca Federația să facă anunțul oficial zilele acestea, dacă cele afirmate de tânărul Iordănescu și Mihai Stoichiță sunt adevărate. În felul acesta se vor încheia cele două luni de criză de la Naționala mare de fotbal.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI