Matinalul de la Antena 1, Neatza cu Răzvan și Dani, dar și de la TVR, vor avea un ”rival”, deoarece pe micile ecrane va debuta o nouă emisiune de dimineață, la postul de televiziune Prima TV.
Acest matinal, a cărui dată de începere nu este deocamdată făcută publică, îi va avea ca prezentatori pe doi oameni de televiziune cu state vechi, și anume, pe Irina Gologan, care a lucrat 12 ani la PRO TV, și pe Daniel Osmanovici, care a activat la postul de televiziune Antena 1.
”Oamenii trebuie să stea cu ochii pe Prima Tv pentru că în curând va începe acest matinal. Este o chestiune cu totul nouă pentru televiziunea din România, în momentul de față, chiar va fi un format nou. Am emoții (n red. să concurez cu Antena sau TVR), dar dacă ar fi să balansez emoțiile cu încrederea, am mai multă încredere în acest proiect decât emoții. Suntem o echipă închegată, ne-am înțeles tare bine. Eu voi prezenta acest matinal împreună cu colegul meu, Daniel Osmanovici, în fiecare dimineață, de la 7 la 10.00, de luni până vineri pe Prima TV, pot să vă spun și numele matinalului, se va numi Focus la prima oră. Ne axăm foarte mult pe nevoie oamenilor, vrem să atragem și publicul tânăr. Nu vor fi știrile acelea rigide din economic, politic, vom avea tehnologie, lifestyle, vom afla ce fac vedetele pe rețelele de socializare, vor fi invitați în platou, atât cât se poate”, a spus Irina Gologan în emisiunea de pe Facebook, ”Contează pe Click”.
Irina Gologan a mărturisit că trecerea de la știri la divertisment nu afost chiar una bruscă, dat fiind faptul că vreme de 2 ani a lucrat în marketing și PR.
”Am lucrat 12 ani la Stirile Pro TV, pe postul de reporter de teren, și îmi doresc tare mult să mă implic, vreau să văd că se simte și aportul meu în echipa asta. Viața s-a așezat într-un mod tare placut, pentru că eu am plecat din PRO TV nu pentru că nu mai voiam PRO TV sau presă, ci pentru că meseria de reporter este una suficient de solicitantă, eu a acel moment abia născusem cea de-a doua fetiță și am zis că vreau alt job, că vreau un job de birou, nu mai vreau teren, nu mai vreau știri. Și pentru 2 ani am plecat din presă și am lucrat în marketing și PR, în turism, într-un lanț hotelier, și atunci, cumva, nu a fost trecerea foarte bruscă de la stiri la divertisment”, a mai mărturisit Irina Gologan.
Cât despre programul ei, ei bine, aceasta trebuie să se trezească, de luni până vineri, de la 4 dimineața.
”Noi la ora 5 vom fi în redacție, vreau să-mi citesc textele, vreau să le editez acolo unde e cazul, astfel încât mie să îmi fie ușor să transmit informația corectă. Trezirea se va da la ora 4 dimineața, nu știu exact care va fi ora de culcare, dar sunt foarte orgnizată de obicei”, a mărturisit Irina Gologan.