E rușinos cum a ajuns să arate mormântul lui Ion Popescu–Gopo, celebrul regizor FOTO (exclusiv)

E rușinos cum a ajuns să arate mormântul lui Ion Popescu–Gopo, celebrul regizor FOTO (exclusiv)
La 33 de ani, mormântul lui Ion Popescu-Gopo este o ruină

În perioada de tristă amintire a comunismului, arta publică și literatura publicată trebuiau să se încadreze în limitele impuse de cenzură. Cele mai agresive forme de cenzură au fost în prima și ultima perioadă, când artiștii și autorii și-au riscat literalmente viața nu numai prin pierderea veniturilor sau a libertății, ci și prin posibilitatea de a suferi o moarte „accidentală”. Printre cei care aveau să se lupte cu un sistem ideocratic bolnav, a fost și genialul regizor și creator de animații, Ion Popescu-Gopo.

Genialitatea lui Ion Popescu-Gopo într-o eră a subculturii

Considerat a fi una din personalitățile geniale ale cinematografiei românești ai acelor ani, Ion Popescu-Gopo se năștea la București pe data de 30 aprilie 1923. Cu un talent înnăscut, dobândit de la tatăl său, un artist plastic, sculptor și caricaturist, Ion Popescu-Gopo, la vârsta de 20 de ani, avea deja colaborări cu reviste umoristice importante.

Puțină lume și-aduce aminte că pseudonimul Gopo și l-a ales chiar caricaturistul, venind de la numele de familie ale părinților săi, numele de fată al mamei sale, Gorenco, și numele tatălui, Popescu. Tânărul caricaturist realiza desene și caricaturi deosebite, și tot atunci a militat pentru crearea unei divizii de animație în cadrul ONC (Oficiul Național al Cinematografiei).

La mijlocul anilor ’40 reușește să intre în redacția prestigioasei publicații „România liberă” ca desenator. A urmat un curs intensiv la Studioul „Soiuzmultfilm” din Moscova, după care a devenit șeful departamentului de animație al Studioului Cinematografic din București, nucleul viitorului studio „Animafilm”.

„Am început să fac filme anti-Disney”

Creația sa emblematică, „O scurtă istorie”, avându-l ca personaj principal pe Omulețul Gopo, avea să-i aducă marele premiu de la festivalul de film de la Cannes, Palme d’Or, în 1957. Cât despre arta sa, celebrul Ion Popescu-Gopo declara:

„Când am văzut că nu pot să egalez perfecțiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci, frumusețe-nu, culoare-nu, gingășie-nu.

Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul.”,  spunea Ion Popescu-Gopo.

Dar, în toată perioada comunistă, Ion Popescu-Gopo a încercat să facă față la cerințele cu încărcătură ideologică ale Partidului Comunist, dar, în același timp, a încercat să facă față cerințelor să își păstreze identitatea artistică în aceste circumstanțe dificile.

Ion Popescu Gopo a ales, la fel ca mulți scriitori și artiști români, așa-numita estetică evadare. Asta însemna să își învelească subiectele într-o expresie artistică cu aparentă nici o referință evidentă la contextul său ideologic, dar suficient de apropiată de contextul recomandărilor oficiale privind conținutul artei.

Pașii în cinematografia mare

În aceeași perioadă, în care producea celebrele sale animații, Ion Popescu-Gopo a cochetat cu regia de film, dar și cu actoria. La începutul anului 1956 se implică ca regizor în producția filmului „Fetița mincinoasă”. Gopo a fost atât regizor, cât și scenarist al acestei producții, un scurt metraj cu George Demetru în rolul principal. Prima sa experiență, ca și regizor, avea să nu fie una tocmai pe placul său, cum de altfel și recunoștea prin 1980.

„Când am început să lucrez cu actorii, mi-am descoperit parcă niște independențe în mișcare, m-am simțit ca un dinozaur cu membre lungi și neascultătoare”, afirma Ion Popescu-Gopo la începutul anilor ’80.

Printre cele mai cunoscute filme ale sale, și scos pe marile ecrane în 1981, este pelicula „Maria, Mirabella”, cu pe atunci micuțele Gilda Marinescu și Medeea Marinescu în rolurile principale. Pelicula avea să fie co-producție româno-rusească, și are un succes deosebit la publicul românesc. A făcut și o continuare, în 1989, intitulată „Maria și Mirabella în Tranzistoria”. Pelicula avea să fie, din păcate, și ultima.

Disparția prematură și recunoșterea post-mortem

Celebrul caricaturist, regizor și actor, avea să-i fie recunoscut meritul, fiind numit în mai multe funcții importante, printre care vicepreședinte al Asociației Internaționale a Filmului de Animație, președinte al Asociației Cineaștilor din România (1969-1989), și director al secției de film din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

După premiera filmului „Maria și Mirabella in Tranzistoria”, din aprilie 1989, la doar 8 luni de la acest moment, pe 29 noiembrie, al aceluiași an, Ion Popescu-Gopo avea să plece din această lume, lăsând în urma sa o adevărată capodoperă a cinematografiei de animație din România.

Ca recunoaștere a creativității, carierei și a moștenirii lăsate de artist, în 2007 au fost înființate Premiile Gopo, denumite în onoarea regizorului Ion Popescu-Gopo, sărbătorind, de asemenea, cea de-a 50-a aniversare a clasicului său film de animație „Scurtă istorie”, din 1957.

La 33 de ani, mormântul lui Ion Popescu-Gopo este o ruină

Celebrul cineast inovator avea să moară la vârsta de 66 de ani, cu doar o lună înainte de evenimentele nefaste din 16-25 decembrie 1989, Revoluția românească. Înmormântarea avea loc la Cimitirul Bellu, iar astăzi, trecătorul curios să-i vadă mormântul îl va găsi într-o stare deplorabilă. (vezi galeria)

Moartea sa, pentru unii un mister, avea să vine în timp ce-și împingea mașina ca să o pornească. Martorii povesteau că ar fi căzut ca fulgerat la pământ, acesta fiind sfârșitul. Medicii declarau, după autopsie, că cineastul ar fi suferit un infarct.

La 33 de ani de la plecarea sa, încă se mai onorează memoria inovatorului Ion Popescu-Gopo prin decernarea premiior ce-i poartă numele.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI