După caniculă, vine potopul, conform meteorologilor Administrației Naționale de Meteorologie. A fost emis cod portocaliu de vijelii şi grindină. Canicula este prezentă în sudul și sud-estul țării, iar în București este așteptată o temperatură de 40 de grade Celsius.
Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au emis cod galben și portocaliu de vreme rea pentru o parte de țară, în timp ce în alte zone din țară va fi caniculă cu temperaturi de 40 de grade Celsius.
Vremea va fi în general instabilă marți în vestul, centrul şi nordul ţării, unde vor fi episoade, mai ales după-amiaza şi seara, cu ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină.
De asemenea, în intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25…35 de litri pe metrul pătrat. De asemenea, în sud şi sud-estul țării va fi caniculă cu disconfort termic ridicat.
Aici, cerul va fi variabil şi doar pe suprafeţe mici se vor semnala fenomene specifice instabilităţii atmosferice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în estul Munteniei, Dobrogea şi sudul Moldovei. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 25 şi 37 de grade Celsius.
În Capitală, valul de căldură va persista şi va fi caniculă cu disconfort termic accentuat. Cerul Bucureștiului va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 37 de grade Celsius.
La munte vremea va fi în general instabilă şi vor fi episoade, cu ploi torenţiale, descărcări electrice și pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 50 de litri pe metrul pătrat.
La mare vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a litoralului, iar disconfortul termic va fi unulridicat. De asemenea, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări trecătoare cu rafale în general de 40 chiar 55 de kilometri la oră.
Temperaturile maxime ale zilei se vor încadra între 31 de grade Celsius la Neptun şi 33 de grade Celsius la Mamaia și Năvodari. Temperatura apei mării, conform experților ANM, va avea valori cuprinse între 25 şi 28 de grade Celsius.
Nu în ultimul rând, pentru românii care sunt acolo, pe litoralul grecesc se vor înregistra 29 de grade Celsius în Thasos, 26 de grade Celsius în Lefkada, iar în Creta maxima ajunge la 28 de grade Celsius.
Disconfortul termic va fi ridicat și pe litoralul bulgăresc, acolo unde-și petrec vacanțamulți români, astfel că la Albena vor fi 33 de grade Celsius la amiază, iar la Nisipurile de Aur vor fi 32 de grade Celsius.