20 ian. 2022 | 09:05

Drepturile pe care toți pasagerii companiilor aeriene le au, dar nu le cunosc

Diverse
Drepturile pe care toți pasagerii companiilor aeriene le au, dar nu le cunosc
Ce poți să faci dacă întâmpini neplăceri în timpul unui zbor

În momentul în care ai o experiență neplăcută cu o companie de zbor, află că poți să recurgi la câteva măsuri pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple. Află că există câteva drepturi pe care le au pasagerii companiilor aeriene, astfel că trebuie să profiți de ele atunci când este nevoie.

Ce drepturi au pasagerii companiilor aeriene

Toată lumea poate să aibă parte de o călătorie neplăcută sau să întâmpine câteva probleme. În aceste cazuri, pasagerii au câteva drepturi pe care ar trebui să le ceară pentru a fi respectate. Există tot felul de neplăceri atunci când vine vorba despre călătorii, însă nu trebuie să nu faci nimic!

În cazul în care bagajul a avut de suferit, atunci se poate recurge la o negociere pentru o eventuală despăgubire din partea companiilor aeriene, dacă totul a fost împachetat într-un mod cât mai corect pentru ca lucrurile să fie protejate.

De asemenea, pot să fie achitate și cheltuielile rezonabile de urgență dacă bagajele nu sunt predate la finalul zborului și întârzie. Cu toate acestea, dacă lucrurile au fost pierdute complet, atunci pasagerii au dreptul la o rambursare pentru orice fel de taxă și se poate depune o cerere de despăgubire.

Ce poți să faci dacă întâmpini probleme

Se poate depune o cerere care să ateste valoarea bunurilor, iar procesul poate dura între 1-3 luni și se poate încheia într-un mod nesatisfăcător. Unele companii aeriene oferă în schimb bilete de zbor gratuite sau resping în totalitate cererile de despăgubire, potrivit lifehacker.com.

Mai mult, dacă avionul rămâne pe pistă pentru 2 ore sau mai mult, atunci compania aeriană trebuie să le ofere pasagerilor mâncare și apă, dar și acces la toalete și îngrijire medicală. În general, avioanele nu au voie să rămână pe pistă mai mult de 3 ore dacă nu există probleme de siguranță sau securitate.

Ce trebuie să știi

Bineînțeles, poți să nu ajungi la destinație la timp dacă zborul are parte de o întârziere. Companiile aeriene nu oferă vreo garanție în acest sens, astfel că trebuie să fie verificată politica companiei aleasă pentru a se observa dacă se poate face ceva sau dacă se poate obține vreun bon de masă.

Bineînțeles, poți să depui o reclamație ori de câte ori simți că ți s-a făcut o nedreptate. Această metodă poate că nu îți aduce întotdeauna ce îți dorești, însă companiile aeriene sunt obligate să confirme reclamația în termen de 30 de zile și să ofere un răspuns în termen de 60 de zile.

Parteneri
Câți bani a obținut Alex Delea la Survivor după 15 săptămâni la Survivor. Postul Pro TV, pus la zid după eliminarea favoritului
Redactia.ro
Horoscop săptămâna 26 aprilie - 2 mai. Vești grozave pentru 4 zodii. Au noroc pe toate planurile
Click.ro
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea care i-a schimbat viața
Digi24
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham actualizează planul pentru funeralii
Digi24
Loredana, apariție provocatoare, în brațele lui Cătălin Botezatu! Ce ținută a purtat artista la Premiile Unica
Unica.ro
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
Spynews
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Capital.ro
Circulaţia trenurilor în perioada Sărbătorilor de Paşte | Anunţul CFR Călători
Antena 3
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la petrecere
Avantaje
CALENDARUL livrării PENSIILOR pentru luna MAI. ANUNȚUL ministrului Muncii
Mediaflux
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O creatură cu gheare ascuțite a fost descoperită în podul unei case. Oamenii sunt terorizați de sunetele pe care le scoate
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro