30 iul. 2019 | 11:11

Drama neștiută a Florinei Cercel. Actrița și-a pierdut soțul la doar 29 de ani. Ce s-a întâmplat imediat după asta

Știri generale
Drama neștiută a Florinei Cercel. Actrița și-a pierdut soțul la doar 29 de ani. Ce s-a întâmplat imediat după asta

Mereu cu zâmbetul pe buze și într-o formă de zile mari, îndrăgita actriță Florina Cercel ascundea o mare dramă, care și-a lăsat puternic amprenta asupra ei. Într-un interviu pe care l-a acordat, aceasta a vorbit despre una din cele mai importante persoane din viața, dar și despre ce a însemnat pentru ea pierderea acesteia.

Florina Cercel, despre marea ei iubire

Publicul a admirat-o fie pe scena teatrului, fie în serialele tv, însă puțini spectatori și telespectatori știau ce se ascunde în sufletul ei. Una din marile cumpene prin care a trecut actrița Florina Cercel a avut loc pe când ea avea 29 de ani. La această vârstă, ea și-a pierdut primul soț, marea ei iubire. „A fost cu adevărat cea mai mare iubire a mea, m-a văzut pe stradă şi s-a îndrăgostit de mine. Mi-a făcut o curte de modă veche, chiar şi pentru vremea aceea”, spunea actrița. Acesta și-a arătat intențiile de a o cunoaște prin intermediul unui bilețel, în cadrul căruia i-a făcut și prima invitație: „Sunt doctorul Perian Ioan Liviu, sunt admiratorul dumneavoastră secret. Pe 7 ianuarie e ziua mea şi aş fi foarte onorat dacă aţi veni la petrecere”.

Florina Cercel povestea, în cadrul unui interviu, despre o întâlnire cu soțul ei, care i-a rămas unul dintre cele mai prețioase momente trăite alături de acesta. ”Nu m-a lăsat din braţe, nu am mâncat, nu am băut nimic. Apoi m-a condus acasă, iar mama era îngrijorată că nu ştia nimic de mine. El a intrat, s-a prezentat şi m-a cerut de nevastă. Ne-am căsătorit cam după un an”. Din păcate, doctorul s-a îmbolnăvit de cancer bronho-pulmonar, fără să fie fumător. „În opt luni a murit. Nu am mai urcat pe scenă, acolo, la Timişoara, de atunci, din 9 mai 1972. Bebe, aşa îl alintam, a murit în septembrie, la 40 de ani. Eu aveam doar 29 de ani şi a fost nedrept”, spunea cu tristeţe regretata actriţă, în urmă cu trei ani.

S-a stins din viața la vârsta de 76 de ani

Actriță a Teatrului Național din București, Florina Cercel, a încetat din viață, în această dimineață (30 iulie), la vârsta de 76 de ani, după o suferință provocată de o boală nemiloasă. Se pare că aceasta suferea de cancer pulmonar, aceeași boală cu care s-a confruntat și primul ei soț.

Digisport.ro
Un milionar român la Paris: ”Bă, ce sărac e ăsta, vai mama lui”. Ce obișnuiește să facă în Capitală: ”E mult mai ieftin”
Stirile PROTV
Ploaie de drone ucrainene deasupra Rusiei. Câte au fost doborâte de forțele lui Putin
PlaySport
INCREDIBIL! Cum arată nevasta mult mai tânără a lui Boris Becker! Cei doi s-au căsătorit în Portofino. Femeia e fiica unui lider politic și câștigă milioane anual
Ego.ro
Cine este tatăl copilului Ancăi Dumitra? Diferența de vârstă imensă dintre cei doi
ProActual
Suma pe care o primesc Mane Voicu și Ioana State pentru participarea la Asia Express 2024. Antena 1 le umple conturile
EVZ.ro
Telefoanele care emit cele mai multe radiații. Lista neagră
Spynews.ro
Alina Marymar, declarație de dragoste pentru Tzancă Uraganu, la scurt timp dupa ce Lambada a fost externată: ”Un bărbat care...”
PRO TV
Ce tratament pentru cancer ar fi urmat Kate Middleton, pe ascuns, în Statele Unite. ”Nu a fost chimioterapie”. Familia Regală neagă tot
Adevarul
Show-ul grotesc al proxenetului român care a fost condamnat în Marea Britanie. Bărbatul s-a filmat în timp ce arunca cu banii
BZI.ro
Irina Columbeanu este o domnișoară elegantă! Cum arată dormitorul ei din vila în care locuiește
Sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a revenit la prima pasiune. Ședința foto cu care și-a pus fanii pe jar
Viva.ro
Laura Cosoi arată TOP la 42 de ani: decoleteu adânc, rochie mulată și transparentă și asta nu e tot. Are patru copii, dar i-a lăsat mască pe mulți cu silueta ei
Parteneri
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum arată nevasta premierului
Redactia.ro
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea! Ce spune artistul: „Suportă cu greu, săraca”
Click.ro
„UE și-a pierdut mințile. Este un gest sinucigaș”. Moscova despre ajutorul european acordat Ucrainei
Digi24
Ce fac BĂRBAȚII cu ANTONIA la Velea la studio: „Genera BANI”! Nimeni n-a avut CURAJ să spună până azi
Vocea.biz
Cum a aflat Victor Slav că iubita lui, Selina, l-a înșelat. S-a întâmplat înainte de Asia Express!
Unica.ro
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, nuntă în secret? O dragoste costisitoare
EVZ.ro
Lambada se externează după ce a devenit mamă pentru a treia oară. Cine îi este alături în aceste momente / PAPARAZZI
Spynews
Anunț pentru cei cu telefoane mobile. Schimbare radicală la WhatsApp. Nu va mai funcționa
Capital.ro
La 10 ani după separare, Diana Dumitrescu a dezvăluit adevăratul motiv al divorțului de Ducu Ion. A avut Adela Popescu vreo legătură?
Avantaje
LOVITURĂ FINALĂ pentru DONALD TRUMP! Republicanii au intrat în PANICĂ
Mediaflux
Alina Marymar, declarație de dragoste pentru Tzancă Uraganu, la scurt timp dupa ce Lambada a fost externată: ”Un bărbat care...”
Spynews.ro
Zodii ale căror vieți se îmbunătățesc semnificativ înainte de sfârșitul lunii septembrie 2024. Succesul bate la ușa lor
Realitatea.net
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro