Conform doodle de la Google, azi se sărbătoresc toate mămicile din lumea întreagă. Cum și când a apărut această zi deosebită și specială pentru femei și de ce este fixată pe 3 mai?
Onorarea mamei se face la noi în țară în toată luna martie, ar spune femeile care sunt fericite de toată atenia îndreptate către ele, dar mai exact pe data de 8 martie. Cu toate astea, sărbătoarea internațională este sub data de 3 mai. Ziua aceasta reprezintă o zi în care sunt sărbătorite mamele și dedicarea acestora pentru copiii lor. Istoria acesteia este lungă și pleacă încă din secolele XVII-XIX, din Marea Britanie. „Duminica mamei” a avut loc în a doua zi de duminică din Postul Mare și a primit inițial numele de Mothering Sunday. În Statele Unite ale Americii, ziua mamei a fost sprijinită de Julia Ward Howe în anul 1872, iar conform acesteia, este o zi pentru mamele care se unesc în lupta pentru pacea mondială.
Din păcate, conceptul Juliei nu a găsiit sprijin nici în America, nici în alte țări. Mai târziu, în 1907, Anna Jarvis a luat inițiativa de a onora mamele în memoria celei care i-a dat viață. Aceasta s-a luptat cu instituțiile pentru a i se acorda o zi pe an pentru sărbătorirea mamei. Abia în 1910, în Virginia, a fost recunoscută pentru prima dată Ziua Mamei ca o sărbătoare oficială. În România, Ziua Mamei și Tatălui au fost legiferate ca sărbători din anul 2010, iar legea cu privire la cele două a fost aprobată de Senatul României în luna iunie a lui 2009, la inițiativa Alianței Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor și a unui grup de parlamentari români.
Ziua Familiei
Ziua Copilului
Ziua Mamei
Ziua Bătrânilor
Ziua Tatălui
Ziua Femeii