Lumea manelelor plânge dispariția unui interpret îndrăgit nu doar de fanii genului muzicl, dar și de colegii săi de breaslă. Anunțul morții cunoscutului cântăreț a stârnit un val uriaș de reacții în mediul online. Oamenii au transmis mesaje emoționante pe platformele de social media.
Un anunț tulburător a fost făcut în urmă cu puțin timp. Un cunoscut interpret de manele, Tony de la Ploiești, s-a stins din viață. Interpretul era foarte apreciat nu doar de fanii acestui gen muzical, dar și de colegii săi de breaslă.
Nu se cunosc detalii cu privire la cauza morții.
În mediul online, reprezentanții casei de discuri cu care colabora manelistul au postat câteva cuvinte emoționante.
„Dumnezeu să îl odihnească în pace pe Tony de la Ploiești. Sincere regrete, condoleante familiei îndurerate”, au scris aceștia.
Te-ar putea interesa și: De ce a ajuns Adrian Minune de urgenţă la spital, de fapt. Cântăreţul de manele a povestit ce s-a întâmplat: „A trebuit să iau antibiotice”
Pe platformele de social media au apărut numeroase mesaje, cunoscuții săi declarându-se șocați de moartea bărbatului.
„Aș fi vrut să fie o glumă proastă, dar se pare că e cruntul adevăr .Am rămas toți fără cuvinte,prea devreme …mult prea devreme, ce soartă …Dumnezeu să îl odihnească în pace pe fratele și colegul nostru.”
„Cu inimile grele și pline de tristețe, am primit vestea neașteptată a pierderii prietenului și artistului nostru drag, Tony de la Ploiești. Cu durerea covârșitoare și cu ochii în lacrimi, suntem siliți să acceptăm realitatea ce pare a fi un vis rău.
Tony nu a fost doar un artist extraordinar, ci și un prieten adevărat pentru toți cei care l-au cunoscut. A împărtășit cu noi toată bucuria, talentul și pasiunea sa pentru muzică, și, mai mult decât atât, a împărtășit cu noi inima sa generoasă și spiritul său vibrant. Lumina sa a strălucit mereu, încălzindu-ne pe toți cu muzica și bunătatea sa.
În aceste momente de durere, gândurile noastre sunt cu familia lui Tony, căreia îi transmitem sincerele noastre condoleanțe. Împărtășim cu voi această tristețe profundă, și vă susținem în aceste momente grele.
Pierderea lui Tony este un gol imens, atât în inimile noastre cât și în lumea muzicii. Amintirea lui va continua să trăiască în fiecare notă muzicală pe care a interpretat-o, în fiecare melodie pe care a creat-o și în fiecare zâmbet pe care l-a dăruit.
Tony, prietenul nostru drag, îți mulțumim pentru fiecare moment în care ne-ai însoțit cu muzica și prezența ta. Îți mulțumim pentru că ne-ai împărtășit din lumina ta. Îți spunem adio, dar cu gândul că vei fi mereu în inimile noastre.
În aceste momente de durere, să ne amintim că fiecare sfârșit este, de fapt, un nou început. În amintirea lui Tony, să ne unim inimile și să ne continuăm drumul cu curaj, să păstrăm vie scânteia acelei muzici care ne-a legat pe toți.
Drum lin, dragul nostru Tony. Vei fi mereu în inimile și gândurile noastre”, – sunt doar câteva dintre mesajele de condoleanță transmise de cei care l-au cunoscut.
Te-ar putea interesa și: Nelu Vlad refuză să fie numit „tăticul manelelor”. Cântăreţul celebru pe care îl apreciază solistul trupei „Azur”. „A avut cândva o sclipire!” EXCLUSIV