Un nou Divorț șoc în showbizul românesc. Anca Neacșu, fosta componentă a trupei ASIA, divorțează de soțul turc, Serkan Yaman, după un mariaj de 10 ani. Vestea a căzut ca un trăsnet pentru fani. Toate detaliile despărțirii, în articolul de mai jos.
Anca Neacșu a hotărât să pună punct căsătorie de 10 ani pe care o avea cu soțul de origine turcă, Serkan Yaman. Astfel, fosta membră a trupei ASIA a intentat proces de divorț partenerului care i-a fost alături atâția ani.
Conform unui portal de judecată oficial, se poate deduce că Anca Neacșu este cea care a depus cererea de divorț, la data de 2 mai, anul acesta, scrie click.ro.
Vestea a căzut ca un trăznet pentru fanii Ancăi Neacșu, despre care se știa că are o poveste frumoasă de iubire alături de soțul ei turc. Iată că nu mai este deloc așa, iar blondina Anca și soțul ei au decis să o ia pe drumuri separate.
Primele semne cu privire la faptul că ar exista probleme în relația dintre Anca Neacșu și soțul ei turc au apărut apărut pentru prima dată la începutul acestui an, când frumoasa blondă nu s-a mai afișat alături de partenerul de viață. Acum, Anca Neacșu, o fire extrem de discretă în ceea ce privește viața privată, nu a comentat momentan nimic cu privire la acest aspect foarte personal de altfel.
Pe de altă parte, un alt divorț care a zguduit lumea mondenă este cel al Alinei Sorescu, care a decis să pună punct relației cu Alexandru Ciucu. Interpreta şi creatorul de modă au fost căsătoriți aproximativ 12 ani și împreună au două fetițe.
Acum, lupta din sala de judecată are drept miză custodia celor doi copii. Astfel, Alex Ciucu i-a intentat proces Alinei Sorescu, pentru că îşi doreşte custodia fetițelor pe care le au împreună, pe motiv că are mai mult spaţiu de locuit la el, decât ar avea micuțele lângă mama lor.
„La începutul anului am introdus acțiunea de divorț, iar în cadrul acestui proces soțul meu a intentat acum o ordonanță președințială, în care cere domiciliul fetițelor noastre la el până la soluționarea în instanță a procesului. Voi face tot posibilul să îmi protejez fetițele, să muncesc pentru a le crește și să le educ armonios, ca și până acum”, scria Alina Sorescu pe rețelele de socializare.