Mai multe echipaje de polițiști și specialiști de la Inspectoratul de Situații de Urgență Crișana s-au aflat sâmbătă, 4 ianuarie, la domiciliul unui bărbat. Oamenii legii au fost chemați chiar de soția acestuia. Ce au descoperit în casa orădeanului?
Sâmbătă, polițiștii din Oradea au fost chemați de soția unui orădean la domiciliul acesteia. Specialiștii de al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana ajunși la fața locului au constatat că bărbatul era un „colecționar” veritabil de muniție. Totul s-a aflat după ce el și-a detonat un explozibil, care l-a rănit la mână. Ulterior, s-a dovedit faptul că individul avea o cameră plină cu proiectile de război.
„Ora apelului la 112 a fost 15.11. La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii bihoreni, s-a luat legătura și cu colegii de la ISU Crișana, clădirea respectivă a fost evacuată până la finalizarea procesului de transportare a muniției găsite în anexa respectivă, pentru a nu pune în pericol viețile oamenilor, deci a fost înlăturată starea de pericol. Bărbatul respectiv este un orădean de 37 de ani. Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, din cadrul Poliției bihorene, au deschis un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și deținerea unor muniții interzise”
Alina Fărcuță, comisar șef și purtător de cuvânt al Poliției Bihor (Sursa. ebihoreanul.ro)
Conform sursei citate, soția „colecționarului” a fost cea care a sunat la poliție, din cauza rănirii acestuia cu o petardă. Mai apoi, s-a descoperit că nu a fost vorba de asta, constatându-se rănirea sa cu ceea ce părea un proiectil de război. Un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă s-a deplasat de urgență la fața locului și l-a transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor. Șeful UPU-SMURD a susținut că pacientul are plăgi la nivelul mâinii și feței și va rămâne internat la secția Chirurgie. Acesta a mai adăugat și faptul că rănile sunt de gravitate medie, dar cu pronostic rezervat.