23 mart. 2022 | 20:14

De ce s-au prăbușit cele două aparate de zbor lângă Constanța. Raportul Comisiei de investigare

News
De ce s-au prăbușit cele două aparate de zbor lângă Constanța. Raportul Comisiei de investigare
Drama celor 9 români decedați pe 2 martie 2022

La începutul acestei luni, o nouă tragedie s-a abătut asupra armatei române. În timpul unui zbor de patrulare un MiG 21 LanceR avea să se prăbușească în zona localităţii Cogealac, judeţul Constanţa. Ulterior a fost trimis un elicopter pentru a proceda la misiunea de căutare și recuperare a pilotului avionului prăbușit. Din cauza condițiilor nefavorabile, elicopterul avea să dispară de pe radar. Ulterior s-a constatat că și acesta s-a prăbușit. În total, în seara zilei de 2 martie, au decedat 9 persoane, pilotul avionului și 8 persoane aflate în elicopterul Puma.

Drama celor 9 români decedați pe 2 martie 2022

Seara zilei de 2 martie va rămâne în memoria colectivă a românilor, și mai ales a colegilor celor 9 persoane decedate în acea seară. Ceea ce ar fi trebuit să fie o misiune de rutină pentru căpitanul Costinel Iosif Niță, pilotul avionului MiG-21 LanceR, de 31 de ani, avea să se transforme într-o tragedie pentru familie și colegi.

După dispariția avionului MiG 21 LanceR de pe radar, se ia decizia de la Aeroportul Kogălniceanu să se trimită un echipaj complet de 8 persoane într-un elicopter IAR 330-Puma, în misiunea de căutare și salvare a pilotului. Numai că, la puțin timp după decolarea elicopterului, și acesta pierde comuncațiile cu aeroportul, după care dispare de pe radar. Vestea nedorită a venit imediat, elicopterul IAR 330-Puma, cu toți cei 8 membri ai echipajului, avea să se prăbușească, devenind a doua catastrofă aviatică din acea seară.

Din păcate pentru familiile acestora, dar și pentru colegi, toți cei 9 oameni aveau să fie declarați decedați, MApN dând un prim comunicat, imediat după producerea celor două catastrofe aeriene. Catastrofa avea să fie confirmată de ministrul Apărării, Vasile Dîncu, acesta scriind pe Facebook:

„Astăzi este o zi tristă pentru familia Armatei Române. Cei 5 membri ai echipajului elicopterului IAR 330-Puma, aflat în misiune de căutare-salvare pentru aeronava MiG 21 LanceR, au fost găsiți decedați în zona localității Gura Dobrogei, la aproximativ 11 km de aerodrom.

Transmit condoleanțe familiilor îndurerate. Dumnezeu să îi odihnească în pace. În continuare se desfășoară misiuni de căutare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR”, este mesajul lui Vasile Dîncu.

Concluziile MApN privind cauzele prăbușirii aeronavelor MiG-21 LanceR şi IAR-330

Au trecut 21 de zile de la tragedia aviatică din județul Constanța. Încă din seara zilei de 2 martie, și până astăzi, au existat o sumedenie de teorii și supoziții cu privire la cauzele celor două prăbușiri. De la cauze naturale, de vreme, și până la potențiale atacuri extene, toate au fost dezbătute pe larg în aceste 21 de zile.

„Cumul de factori umani şi de mediu”

Astăzi, însă, mai exact în urmă cu aproximativ 2 ore, MApN a emis un comunicat privind cauzele preliminare a celor două tragedii din 2 martie. Textul a fost publicat direct pe pagina de Facebook a instituției:

„Comisiile de investigare tehnică au formulat concluziile preliminare cu privire la cauzele probabile care au dus la prăbușirea unui avion MiG-21 LanceR şi a unui elicopter IAR-330, la data de 2 martie, în judeţul Constanţa, evenimente care au cauzat decesul a opt militari.

Din informațiile obținute în urma măsurătorilor şi a evaluărilor efectuate, analizei datelor extrase din sistemul de înregistrare a parametrilor de zbor şi de funcţionare de la bordul aeronavelor, audierii convorbirilor radio, examinării stării epavelor aeronavelor, studierii hărţilor sinoptice şi a condiţiilor meteorologice existente în zonele de impact la momentele producerii celor două catastrofe aeriene, comisiile au concluzionat că ambele evenimente s-au produs, cel mai probabil, din cauza unui cumul de factori umani şi de mediu, a căror pondere urmează să fie stabilită la finalizarea procedurilor de investigare.”, precizează MApN în comunicat.

„Au fost revăzute şi actualizate procedurile de operare”

Deși s-au speculat mai multe cauze ale celor două prăbușiri, oficialii MApN spun că cele două aparate erau în stare bună de funcționare, fiind făcute verificările tehnice obligatorii. Dar asta nu înseamnă că se exclud posibile cauze tehnice:

„Cercetările pentru stabilirea cauzelor și concluziilor finale continuă, sub coordonarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. Conform procedurilor referitoare la exploatarea aeronavelor militare, pe baza concluziilor preliminare, Statul Major al Forţelor Aeriene a luat măsurile necesare în vederea reluării misiunilor de zbor cu aceste aeronave.

Au fost revăzute şi actualizate procedurile de operare, au fost parcurse module de pregătire teoretică şi practică cu toate categoriile de personal aeronautic care operează aceste aeronave şi s-au executat verificări tehnice la toate aeronavele de tip MiG-21 LanceR şi IAR-330, toate variantele. În urma aplicării acestor măsuri, a fost autorizată reluarea misiunilor de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR şi IAR-330, toate variantele.”, se mai spune în comunicatul ministerului.

Parteneri
Rugăciunea pe care trebuie să o rostești neapărat în ziua de Bobotează. Îți va aduce noroc și bunăstare
Redactia.ro
Destinația superbă din Grecia, supranumită și „Insula Apocalipsei”, care se află în topul celor mai bune locuri pentru vacanță în 2025. Puțini români au ajuns aici
Click.ro
Românii, obligați să își recicleze hainele vechi. Ministrul Fechet a explicat ce trebuie să facem cu ele
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile pe care Roxana Nemeș le-ar vrea uitate! Cum s-a fotografiat pe vremea când se iubea cu Radu Groza, impresarul ei / FOTO
Unica.ro
Plata pensiilor pe luna ianuarie. Zilele în care se livrează banii
EVZ.ro
DeSanto, prima reacție după conflictul cu Jador: „Iubiți pe cine nu trebuie”. Cum a răspuns când a fost întrebat de banii pe care ar trebui să-i dea manelistului
Spynews
Anunț pentru proprietarii de terenuri din România. Se aplică din 2025
Capital.ro
WOW, ce palat! Cum arată vila din Pipera a familiei Borcea. Imagini de Crăciun cu gemenele și frățiorul Milan. Prințesele lui Borcea sunt ca două păpuși
Avantaje
VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI! RĂSTURNARE TOTALĂ după ULTIMUL SONDAJ
Mediaflux
Dubaiul e mai mic decât Bucureștiul! Gabi Bădălău, suspicios de aproape de Daria, fosta lui Bodi, cea cu care a înșelat-o pe Bianca! Disperat să îi atragă atenția vedetei?
Spynews.ro
Cum a reușit un avion să decoleze în 2025 și să aterizeze în 2024. Cum a fost posibil să se întâmple așa ceva. Care e explicația
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro