19 dec. 2019 | 07:12

De ce s-a supărat? Orban își amenință proprii PNL-iști: ”Nu vor mai avea șansa să obțină un mandat”

Știri generale
De ce s-a supărat? Orban își amenință proprii PNL-iști: ”Nu vor mai avea șansa să obțină un mandat”

Printr-un set de declarații foarte agresive la adresa parlamentarilor PNL, Ludovic Orban și-a asumat un rol totalitar, amenințând membrii propriului partid că nu vor mai avea șansa să obțină un alt mandat de deputat.

Miercuri, în Parlament, s-a supus la vor dublarea alocațiilor pentru copii. Proiectul de lege ar fi urmat să reintre într-o comisie. Din păcate, nu mai puțin de șapte deputați PNL au lipsit nemotivat de la votul cu pricina. Premierul nu tolerează la niciun nivel astfel de gesturi și-a amenințat pe aceștia într-o manieră cât se poate de directă, insistând pe faptul că ei ”nu înțeleg ce au de făcut în legislativ”.

„O sumă de factori. Au lipsit 11 parlamentari ai PNL, din care patru au lipsit motivat. Doi din motive de sănătate. Un parlamentar a fost domnul Predoiu care trebuia să fie la ședința CSM, pentru că s-a votat președintele Consiliului. Încă un deputat a fost prezent, dar nu a avut cartela la el. E vorba de viceprețedintele Camerei, Marilen Pirtea. Ceilalți șapte au lipsit nemotivat. Eu le-am spus foarte clar că orice parlamentar, care o dată cu preluarea guvernării, nu înțelege că e nevoie de fiecare om în Parlamentul României, practic nu va mai avea nicio șansă să obțină un mandat la alegerile viitoare”, a afirmat Ludovic Orban, miercuri seara, la Digi 24, întrebat despre motivele pentru care nu a fost retrimis la comisii proiectul privind dublarea alocațiilor pentru copii.

PNL-Turcan-Orban

În aceeași emisiune, premierul României a atras atenția asupra unor defecțiuni în coaliție.

„Pe de altă parte, au existat și mici defecțiuni în coaliție. Au existat parlamentari de la PMP, a existat un parlamentar USR care a votat împotriva retrimiterii la comisie, au existat doi parlamentari din partea minorităților naționale, Ibram Iusein și parlamentarul care reprezintă minoritatea macedoneană. A fost o sumă de factori care a împiedicat retrimiterea la comisie. Și în condițiile retrimiterii la comisie probabil s-ar fi ajuns la un astfel de vot, după părerea mea, lipsit de responsabilitate și care reflectă maniera total lipsită de logică și de bun-simț față de realitate”, a conchis Orban.

În final, inițiativa legislativă care prevede dublare alocațiilor până la 600 lei, în loc de 300, a fost adoptată în Camera Deputaților și urmează să ajungă la Klaus Iohannis pentru promulgare. Florin Roman, liderul deputaților PNL, și-a dorit însă reîntoarcerea proiectului în comisia parlamentară pentru finisarea unor detalii.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cele 4 zodii care vor fi în culmea fericirii după Crăciun. Viața acestor nativi se va schimba radical
Click.ro
Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Diana Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Veste bună pentru șoferi, la sfârșit de an. Va fi gratis în 2025. Decizia a fost luată
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Anunț teribil despre Călin Georgescu. România nu scapă: 60 de zile îi sunt suficiente
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Franciza Floria – oportunitate de afaceri cu parfum de profit
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Ultimele episoade ale primului sezon Iubire cu parfum de lavandă se văd diseară, de la 20.30, la Antena 1
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro