Căsnicia dintre Oana și Viorel Lis rămâne un subiect fierbinte pentru mulți români, chiar dacă a trecut foarte mult timp de când ei au decis să își unească destinele. Nu mulți le-au dat șanse pe atunci, dar iată că aceștia au rezistat testului timpului și nici măcar nu se gândesc să se despartă!
Oana Lis a dezvăluit, după atâția ani, motivul pentru care s-a combinat cu Viorel Lis. Aceasta a fost supusă unui test inconfortabil la emisiunea ‘la Măruță’ chiar de către Maria Gyorfi, așa că a trecut cu brio de toate întrebările. Soția fostului primar a dezvăluit că partenerul ei a cucerit-o pentru faptul că era un bărbat extrem de puternic atunci când l-a cunoscut.
„Depinde cum te gândești. Unii ar spune că nici eu nu sunt prea tânără. (…) Când ne-am cunoscut, Viorel nu era foarte în vârstă, era un om puternic. (…) Nu am avut părinți care să mă susțină, nu am avut o copilărie fericită, chestiile ăstea te maturizează. (…) Cu Viorel, eu am crescut alături de el.
În străinătate s-a întâmplat, de exemplu când luam cameră la hotel. M-a întrebat de vreo două ori dacă sunt cu tatăl. (…) Nu pot să zic că eram o domnișoară urâtă, proastă și nu se uita nimeni la mine. Eu am întâlnit un om puternic, ce m-a acaparat cu energia lui, eu aveam nevoie de acest lucru pe atunci. (…) Eu l-am cucerit pentru că eram eu, naturală, îi scriam poezii.”, a zis Oana Lis.
De asemenea, Oana Lis a zis că a apreciat faptul că Viorel nu a tratat-o de sus și a învățat-o absolut tot ce știa. Aceasta a dezvăluit că la începutul relației nu știa cum să se comporte în restaurantele de lux, dar pentru partenerul ei nu a contat acest lucru.
„La început îmi trimitea doar orhidee. Eu eram o fata de la țară, nu vedeam orhidee, nu știam că erau mai scumpe. (…) Mi-a plăcut că pentru el nu a contat că eram de la țară, fructe de mare am mâncat pentru prima oară cu Viorel, nici paste nu știam să mănânc.”, a mai zis aceasta.
Oana Lis se pregătește de un alt eveniment foarte important din viața ei. Aceasta își dorește să adopte un copil, iar toată lumea a fost curioasă să vadă ce reacție a avut Viorel cu privire la acest aspect. Se pare că fostul primar și-a susținut partenera și își dorește ca ea să fie fericită.
„M-am decis să adopt un copil, deocamdată nu s-a întâmplat această minune. Există un proces. A trebuit să îl anunț, dar eu zic că atunci când vrei ca cineva să fie fericit faci totul pentru partenerul acela. M-a susținut și a fost alături de mine.”, a adăugat Oana Lis.