Elena Chiriac și Augustin Viziru au făcut o echipă fantastică la emisiunea ,,Ferma vedetelor”. Cu toate astea, drumurile celor doi s-au despărțit la o perioadă după terminarea competiției. Vedetele au avut o înțelegere de necrezut pentru marele premiu de la fermă, dar cu toate astea ceva i-a făcut să uite de prietenia și colaborarea de acolo. S-a aflat în sfârșit motivul pentru care aceștia nu mai sunt apropiați. Ce s-a întâmplat între ei?
Elena Chiriac și Augustin Viziru au participat în anul 2020 la emisiunea ,,Ferma vedetelor”. Elena a fost prezentă încă de la început în competiție, iar celebrul actor a venit ulterior în show. Cei doi au făcut front comun și au reușit să îi scotă din sărite pe mulți dintre colegii de fermă.
Augustin i-a luat mereu apărarea sportivei și a luat-o sub aripa sa în fiecare scandal. Cei doi chiar au făcut o înțelegere în finală pentru ca ambii să se bucure de o bucată din marele premiu.
Deși la acel moment fanii de acasă au văzut începutul unei prietenii superbe, lucrurile s-au schimbat pe parcurs. Mai exact, relația lor s-a stricat la scurt timp după ce au ridicat împreună trofeul și s-au declarat învingători.
„Diferența este că în Fermă nu mă simțeam atât de singură. Pentru mine, faptul că a câștigat Augustin a fost o fericire. M-am bucurat pentru el poate mai mult decât m-aș fi bucurat pentru mine.
Odată cu victoria lui, am simțit că am câștigat și eu. Am ridicat trofeul împreună și ne-am declarat învingători. Lucrurile s-au schimbat de atunci. Într-adevăr, aveam înțelegerea de a împărți premiul jumătate-jumătate”, a spus ea.
Elena Chiriac a menționat că se aștepta ca Augustin să o felicite măcar pentru parcursul de la ,,Survivor România” sau să îi fie alături în timpul competiției, dar nu a fost așa. Tânăra a subliniat că diferențele din viața de acasă i-au făcut să uite de emoțiile trăite în fermă.
„Din păcate, legătura s-a rupt. Diferențele din viața de acasă ne-au împărțit drumurile, el are probabil alte priorități. Am crezut că mă va susține la Survivor sau că mă va felicita pentru parcursul meu.
A ales să nu o facă, nu știu exact de ce. Poate că el vede lucrurile altfel decât mine în situația asta. Simt că am pierdut un prieten. E dureros când așteptările tale nu se îndeplinesc. Și, deși cunosc teoria că nu este bine să ai așteptări, câteodată mai clachez și eu”, a mai povestit ea, pentru viva.ro.