Un nou scandal a izbucnit în cartierul Rahova, iar de această dată motivul este demolarea Pieței de Flori. Reprezentanții Primăriei Sectorului 5 au transmis că, începând de ieri, Piața George Coşbuc intră într-un amplu proces de reabilitare.
Primăria Sectorului 5 a anunțat că începând de marți, 19 mai, Piața de Flori din Rahova a intrat într-un proces de igienizare, reabilitare şi modernizare, din cauza faptului că locul era insalubru. Instituția le-a propus comercianților să se mute în Piața Ferentari, dar aceștia au refuzat pe motiv că îți vor pierde clienții.
„Primăria Sectorului 5 anunţă faptul că zona Pieţei George Coşbuc intră, de astăzi, într-un amplu proces de igienizare, reabilitare şi modernizare, un proces absolut necesar, pentru că piaţa nu mai îndeplineşte condiţiile optime pentru desfăşurarea activităţii de comerţ.
Din 13 aprilie, toţi comercianţii au primit o notificare conform căreia zona pieţei de flori va fi igienizată, reabilitată şi modernizată, pentru că, de-a lungul anilor, a devenit insalubră, mai ales din cauza faptului că operatorii economici nu aveau contracte de salubrizare şi nu plăteau utilităţile“, potrivit unui comunicat remis de primărie.
La aflarea deciziei primăriei, vânzătorii au protestat și au cerut ca edilul Sectorului 5, Daniel Florea, să se prezinte la fața locului pentru a sta de vorbă cu ei. De asemenea, acolo au ajuns o ambulanță și un autovehicul de intervenție al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).
O alternativă pentru societățile comerciale și persoanele fizice care vor să își desfășoare în continuare activitatea, o reprezintă Piaţa Ferentari.
„Piaţa de flori este şi va rămâne un simbol al Capitalei, o mândrie a Sectorului 5 şi va deveni un spaţiu curat, modern, care oferă toate condiţiile necesare pentru un comerţ civilizat“, au transmis reprezentanții Primăriei.