Loredana Groza este cunoscută pentru ținutele nonconformiste și extravagante. Diva preferă piesele vestimentare care îi pun în evidență silueta perfectă și formele armonioase. Cântăreața și-a surprins fanii în repetate rânduri, așa că Dani Oțil a discutat despre decolteul afișat de aceasta la Neatza.
Prezentatorul de televiziune și-a amintit de momentul în care Loredana Groza a apărut în emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani purtând o ținută cu un decolteu amplu. În urma apariției sale, mai multe reclamații erau trimise pe adresa Consiliului Național al Audiovizualului.
Loredana Groza se confrunta cu foarte multe critici la momentul respectiv. Vedeta a preferat, de-a lungul timpului, să nu bage în seamă gurile rele, astfel că a dezvăluit numeroase imagini în mediul online în care apare purtând ținute care îi conturează formele voluptoase.
Totuși, Dani Oțil a punctat că mulți nu au fost de acord cu decolteul pe care l-a afișat aceasta într-o emisiune Neatza. Prezentatorul de televiziune a mărturisit că show-ul pe care îl moderează a primit cele mai multe reclamații în urma apariției controversate.
„Cele mai multe hârtii la CNA le avem pentru decolteul tău dintr-o emisiune. Țara nu putea să meargă înainte fără să scrie cineva de sânii tăi la CNA.”, a spus Dani Oțil la Neatza cu Răzvan și Dani.
Dani Oțil are o viață plină. Acesta s-a căsătorit de curând cu aleasa lui, Gabriela Prisăcariu, care i-a dăruit un minunat băiețel. Prezentatorul de televiziune se obișnuiește cu schimbările pe care le-a adus fiul său, în timp ce își bucură telespectatorii în fiecare dimineață la Neatza cu Răzvan și Dani.
Colegul lui Răzvan Simion traversează o perioadă frumoasă din viața lui. Acesta trăiește clipe superbe alături de partenera lui. Loredana Groza, invitată la emisiunea pe care acesta o moderează, a rămas surprinsă după ce a discutat cu starul de televiziune.
Mai exact, cântăreața a remarcat că Dani Oțil s-a schimbat în ultima perioadă, mai cu seamă că ar fi devenit mult mai rușinos. Loredana Groza și-a dorit să știe ce se întâmplă cu prezentatorul de televiziune, iar răspunsul plin de umor oferit de acesta nu a întârziat să apară.
„Loredana Groza: De când te-ai făcut așa rușinos?
Dani Oțil: De când m-am însurat.”, au spus cei doi.