17 dec. 2021 | 11:24

Dan Petrescu își ia în serios rolul de viitor selecționer. „N-aș vrea să vorbesc acum despre asta”

Sport
Dan Petrescu își ia în serios rolul de viitor selecționer. „N-aș vrea să vorbesc acum despre asta”
Dan Petrescu ar putea conduce naționala României chiar la meciurile din Liga Națiunilor

Dan Petrescu își ia în serios rolul de viitor selecționer. Tehnicianul de la CFR Cluj este alagerea FRF pentru a-l înlocui pe Mirel Rădoi pe banca tricolorilor. Antrenorul de 53 de ani urmează să dea un răspuns final pe 20 decembrie, după ultimul meci al campioanei din acest an. Pe de altă parte, Dan Petrescu a comentat rezultatul tragerii la sorți din Liga Națiunilor unde i-ar putea conduce pe tricolori în meciurile României.

Dan Petrescu își ia în serios rolul de viitor selecționer

Dan Petrescu își ia în serios rolul de viitor selecționer. Tehnicianul campioanei este alegerea FRF pentru postul lăsat liber de Mirel Rădoi. Dan Petrescu urmează să dea un răspuns final pe 20 decembrie, după ultimul meci din acest an al celor de la CFR Cluj.

„Ca să concluzionez, spun că până pe 20 decembrie 2021 singura variantă cu care lucrăm este Dan Petrescu. Nu a existat o ofertă financiară, ci doar o propunere de a sprijini naționala pentru calificarea la următorul turneu final. Dan Petrescu vrea să sprijine naționala, dar l-am înțeles în ceea ce privește discuția pe care trebuie să o aibă cu conducerea clubului.

Dacă pe 20 decembrie nu va fi noul selecționer, vom întruni din nou Comisia Tehnică și vom avea o listă de nume noi privind postul de selecționer”, a precizat președintele FRF, Răzvan Burleanu, după ședința de marți a Comitetului Executiv al FRF.

„N-aș vrea să vorbesc acum despre asta”

Dan Petrescu și-a condus echipa către o nouă victorie în Liga 1. CFR Cluj a învins, în deplasare, pe Farul lui Gică Hagi, scor 2-0. Astfel, echipa din Gruia a refăcut distanța de 8 puncte față de FCSB, a doua clasată în clasament. Pe de altă parte, joi, la Nyon, a avut loc tragerea la sorți pentru grupele viitoarei ediții de Liga Națiunilor. România va juca în grupa a 3-a din Liga B, contra Muntenegrului, Finlandei și Bosniei. Partidele vor avea loc în perioada iunie-septembrie 2022.

Dan Petrescu a comentat la finalul meciului cu Farul șansele naționalei noastre, la timona căreia ar putea chiar în partidele din Liga Națiunilor.

„Acum am auzit, nici nu știam. Finlanda, nici nu știu, am jucat cu echipa lor campioană (n.r. – în 2020, 3-1 cu Kups Kuopio). Bosnia îl are pe Susic n.r. – fundașul dreapta de la CFR Cluj). Vă dați seama că e echipă bună, dacă Susic e acolo!

Cu orice echipă am fi căzut, meciurile sunt grele. N-aș vrea să vorbesc acum despre asta, am meci cu FC Argeș. Sper ca România să se califice din această grupă, dar până atunci mă gândesc la CFR”, a declarat Dan Petrescu.

Pe 20 decembrie, trebuie să dea răspunsul final

Totuși, situația lui Dan Petrescu rămâne neclară. Șefii FRF au declarat că nu va fi achitată clauza de reziliere pe care tehnicianul o are la CFR Cluj. Acest lucru face ca mutarea pe banca naționalei să fie improbabilă pentru Dan Petrescu. Acest lucru a fost confirmat și de președintele CFR Cluj, Cristi Balaj.

„Eu zic că nu se va întâmpla acest lucru, pentru că Dan Petrescu este un antrenor aflat sub contract, are clauză de reziliere. Din ceea ce am văzut federaţia nu doreşte să plătească clauză de reziliere la niciun antrenor, şi atunci lucrurile sunt clare”, a declarat Balaj la Telekom Sport.

Dan Petrescu va da un răspuns final după ultimul meci din acest an al echipei sale de club. CFR Cluj o va întâlni pe FC Argeș pe 19 decembrie. Soluția problemei se află, de fapt, în mâna patronului echipei ardelene, Neluțu Varga. De acesta depinde dacă Dan Petrescu va ajunge antrenorul naționalei sau nu.

Parteneri