Dan Negru, comentarii aspre la adresa statului român. Ce spune prezentatorul și de ce vine acum cu critici acide? Totul din cauza medicilor de la noi.
Celebru pentru longevitatea sa, dar și pentru transparența cu care își expune gândurile în online pentru fanii lui, Negru vine cu un mesaj plin de dezamăgire. Acesta este vizibil supărat din cauza direcției proaste pe care statul o alege în privința calității și a lucrurilor care ar putea aduce o evoluție benefică asupra perspectivei poporului. Totul a plecat de la vestea că Brian Roberts a dat de curând de înțeles că e posibil ca „Dr House” să revină pe micile ecrane cu noi episoade. În timpul acesta, Fox a anunțat că urmează contiuarea lui „The Prezident”, iar ABC și-a indicat negocierile avansate pentru „The Good Doctor”. România stă slab la capitolul calitate în artistic, tocmai pentru că nu se investește.
După cele enumerate, Dan a simțit să puncteze faptul că la noi în țară statul finanțează telenovele, iar dacă în televiziune și în cinema s-ar atinge sistemul medical în vreun proiect, nu s-ar face pentru a crea modele și pentru a arăta realitatea din mai multe unghiuri, ci extrapolând greutatea și rigurozitatea din această meserie. Din păcate, România nu a produs în ultimii 30 de ani niciun seial relevant în care medicii să devină modele și să arate stoicismul și trăirile intense din spatele liniei întâi în care se află. La polul opus se află filmul „Moartea domnului Llăzărescu”, unde medicii sunt în rol negativ – criminali. De asemenea, din cauza sistemului cu care deja ne-am obișnuit cu toții, aproape toți românii sunt reticenți la o astfel de temă.
„Cel mai longeviv serial din istoria NBC e „Spitalul de urgentă” ( ER) cu George Clooney. „Anatomia lui Grey”, „The Good Doctor”, „Chicago Hope” sau „Code Black” sunt seriale celebre in care doctorii sunt modele! Pe Dr. Quinn o mai țineți minte? Polonezii au „Lekarze”, italienii au „Braccialetti Rossi. Seriale tv sau filme in care medicii sunt modele găsești aproape in toată lumea civilizată. In 30 de ani in România nu s-a produs NICIUN serial relevant in care medicii sa devină modele. Dimpotrivă! Filmul cu care ne lăudam e „Moartea domnului Lăzărescu” in care medicii sunt criminali!”
Dan Negru (Sursa: facebook.com)